Două zile cu vreme mohorâtă
Dimensiune font:
Vremea se va răci uşor astăzi în majoritatea zonelor, iar în jumătatea de sud a ţării va fi în general închisă, cu precipitaţii pe arii extinse ziua, sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, după cum anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie. La munte vor predomina ninsorile, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului în regiunile sud-estice şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 12 grade, iar cele minime între -14 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 3 grade în Banat. Mâine, vremea va deveni în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în sudul şi sud-vestul ţării, unde doar izolat vor mai fi posibile precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. (Dionisie Paşcu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau