Dragnea, întrebat dacă îl vede pe Johannis premier sau preşedinte: Îi văd pe Ponta şi Antonescu
Dimensiune font:
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, întrebat dacă îl vede pe Klaus Johannis în funcţia de premier sau de şef al statului, că îl vede "foarte bine" pe Victor Ponta premier şi pe Crin Antonescu preşedinte.
Întrebat despre declaraţii ale lui Klaus Iohannis şi dacă îl vede pe acesta ocupând funcţia de premier sau de preşedinte al României, el a răspuns: "Nu, nu îl văd, pentru că nu sunt vizionar sau un fel de mama sau tata Omida. Eu îl văd prim-ministru, şi îl văd foarte bine, pe Victor Ponta şi preşedinte pe domnul Crin Antonescu".
Chestionat dacă Johannis va tulbura apele în USL, social-democratul a răspuns negativ. "Nu. Nu văd de ce. În schimb, este un câştig pentru USL faptul că domnul Klaus Iohannis a intrat în PNL".
Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a declarat miercuri că nu exclude pe viitor să deţină poziţia de prim-ministru, poziţie pentru care l-ar susţine din nou şi liderul PNL Crin Antonescu, în opinia căruia edilul ar fi bun şi de preşedinte al României.
Întrebat dacă ia în calcul pe viitor să devină prim-ministru, Johannis a răspuns: "Nu aş exclude din capul locului o astfel de posibilitate".
La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat dacă îl vede pe Iohannis din nou în funcţia de prim-ministru.
"Da, fără îndoială, cu precizarea că intrarea domnului Klaus Iohannis în PNL nu înseamnă cu nimic, dar absolut cu nimic vreo modificare în angajamentele noastre la nivelul USL în faţa alegătorilor români. Cu alte cuvinte, nu are niciun fel de legătură şi nu afectează în niciun fel intrarea domnului Iohannis în rândurile noastre susţinerea PNL pentru premierul Victor Ponta ca premier, până la capătul acestui ciclu electoral", a declarat Antonescu.
Liderul PNL a ţinut să sublinieze că nu se pune sub nicio formă sub semnul întrebării "contractul" din USL.
"Faptul că îl consider fără niciun fel de rezervă un om capabil să fie prim-ministru nu spune nimic mai mult decât că evident în România sunt mai mulţi oameni politici capabili să fie prim-miniştri", a mai explicat Antonescu.
De asemenea, preşedintele PNL a ţinut să sublinieze că îl consideră pe Iohannis bun şi pentru poziţia de preşedinte al României.
"Ca să mai spulberăm dintre dubii (...) să ştiţi că eu îl consider pe domnul Iohannis bun şi de preşedinte al României, ca să nu mai aveţi dubii, sau să deschideţi două fronturi de speculaţii", le-a spus Antonescu ziariştilor.
rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau