Elena Udrea a fost condamnată definitiv la închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Ea nu a fost găsită acasă și a fost dată în urmărire națională

150611210_258297015810629_7718437089959677861_n_0f804212ec

Dimensiune font:

| 07-04-2022 17:09

 Elena Udrea a fost condamnată, joi, de un complet de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la închisoare cu executare, șase ani în dosarul Gala Bute. Decizia este definitivă și nu mai poate fi contestată.

 Potrivit unor surse GÂNDUL, în cazul în care fostul ministru nu va apărea într-un termen rezonabil, autoritățile ar putea decide ca aceasta să fie dată în urmărire națională. Ulterior, ea poate fi dată în urmărire și prin Interpol.

Știrea inițială:

Completul instanței supreme s-a pronunțat, joi, în dosarul Gala Bute, deschis la ÎCCJ, la finalul anului 2018.

Potrivit surselor Gândul, este posibil ca Elena Udrea să fie dusă la penitenciarul Rahova sau direct la penitenciarul de femei de la Târgșor.

Conform încheierii de ședință, completul a respins ca nefondate contestațiile în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție şi Elena Udrea și ceilalți condamnaţii în dosar, Liberiu Tudor Breazu, Gheorghe Nastasia şi Rudel Obreja împotriva deciziei penale nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi şi este definitivă, astfel că fostul ministru al Turismului urmează să execute condamnarea de 6 ani de închisoare.

În iunie 2018, magistrații instanței supreme au condamnat-o pe Udrea, la 6 ani de închisoare, decizia fiind definitivă.

Rudel Obreja fusese condamnat la 5 ani de închisoare în acelasi dosar.

În același dosar, Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, Dragoș Botoroagă la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a anunțat pe 17 februarie 2018 că se află în Costa Rica. În aprilie, Elena Udrea transmitea, prin intermediul avocaților săi, la procesul „Gala Bute”, că ar avea statut provizoriu de refugiat politic din 21 martie și că una dintre obligațiile pe care le are este de a nu părăsi teritoriul statului Costa Rica. Ea a spus tot atunci și că este însărcinată cu gemeni. La finalul lunii martie, Elena Udrea transmitea însă, prin intermediul înscrisurilor depuse de avocații săi, că a pierdut unul din gemeni. Două luni mai târziu, pe 5 iunie 2018, fostul ministru a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”.

Apoi Elena Udrea și Alina Bica au fost arestate preventiv 60 de zile, în Costa Rica, perioadă în care va fi efectuată procedura de extrădare în România. Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute pe 3 octombrie de autoritățile din Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României.

Ea a fost eliberată în decembrie 2018, după ce Curtea Constituțională a  hotărât că sunt ilegale completurile de 5 judecători de la instanţă supremă, iar în iulie 2019, ea s-a întors în România.

Primele condamnări în dosar

În dosarul Gala Bute, Elena Udrea a fost condamnată, în primă instanță, în martie 2017, la șase ani de închisoare pentru mai multe fapte. În același dosar, fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, iar fostul director al Companiei Naționale de Investiții, Ana Maria Topoliceanu, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. Tudor Breazu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită, Dragoș Botoroagă la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.

Fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat de instanța supremă la patru ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, cinci ani de închisoare pentru evaziune fiscală și trei ani pentru încă o infracțiune de evaziune fiscală, instanța contopind pedepsele și dispunând o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.Pe de altă parte, fostul ministru Ion Ariton a fost achitat pentru infracțiunile de participație improprie la abuz în serviciu și folosirea influenței.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
De teama unui război, femeile din Finlanda au început antrenamentele militare
24/11/2024 18:50

Multi finlandezi se tem de eventualitatea unui război cu Rusia, tară aflată la granită cu Finlanda. Din cauza unei posibile escaladări a conflictului, mai multe femei au inceput să ia cursuri de formare, ...

Îndemnul lui David Popovici după ce a fost la urne
24/11/2024 15:45

Campionul la inot, David Popovici, a votat, duminică, la alegerile prezidentiale, iar apoi a transmis, apoi, un mesaj romanilor, pe o retea de socializare. David a publicat o fotografie cu stampila de pe cart ...

Zelenski tună și fulgeră împotriva lui Putin: Ucraina nu este un poligon de testare pentru arme
24/11/2024 15:31

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, pe canalul Telegram, că Ucraina trebuie să işi consolideze apărarea aeriană pentru a proteja populaţia, după ce unităţile sale de apăr ...

Cutremur în România, în ziua alegerilor prezidențiale
24/11/2024 08:42

Un cutremur de 4 grade s-a produs, duminică dimineata, chiar in ziua alegerilor prezidentiale. Seismul a avut loc in zona seismică Vrancea-Buzău, la ora 7.16 minute. In ziua de 24 Noiembrie 2024, la ora 07 ...

De ce ar fi lansat Putin o rachetă goală la Dnipro. „Oreșnik” nu a provocat explozii sau distrugeri la sol
24/11/2024 00:08

Racheta rusească Oresnik, care a atacat Dnipro, a fost lansată probabil fără focos. Scopul liderului de la Kremlin ar fi intimidarea Ucrainei si Occidentului. Potrivit sursei citate, opinia este exprimată ...

Criza economică îi aduce înapoi în Donbas: Peste 100.000 de ucraineni aleg teritoriul sub ocupație rusă
24/11/2024 00:06

Ucrainenii care au fugit de invazia Rusiei in 2022 se intorc la casele lor din Donbas sub ocupatia rusă, deoarece nu pot tine pasul cu costul vietii pe teritoriul controlat de Ucraina. 130.000 de ucraineni s- ...

Noua metodă prin care Vladimir Putin vrea să îngroașe rândurile armatei ruse pe frontul din Ucraina. A semnat decretul
24/11/2024 00:02

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sambătă o lege prin care soldaţii care semnează un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate, reiese de pe ...

CFR: Trenurile circulă cu dificultate pe raza Sucursalelor Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente, a copacilor căzuţi şi a temperaturilor scăzute / Trei trenuri staţionează în gări
23/11/2024 14:45

 CFR SA anunţă că sambătă dimineaţă se circulă cu dificultate pe raza Sucursalelor regionale Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente, a copacilor căzuţi pe şine sau pe firul de contact ...

GAFĂ DE PROPORȚII a echipei de campanie a lui Geoană: Au transmis presei un mesaj de susținere care era pentru un suporter Farul Constanța
23/11/2024 11:52

Gafă de proportii a echipei de campanie a candidatului independent la prezidentiale Mircea Geoană: vineri seara a transmis un mesaj de sustinere pentru acesta din partea galeriei echipei de fotbal Farul Const ...

Cum se folosesc fermele de troli și boți pentru influențarea alegerilor din România
23/11/2024 11:22

Fermele de troli si boti au devenit arme digitale puternice in campaniile electorale din Romania. Aceste retele creează un flux constant de dezinformare si manipulare pe retelele sociale, influentand perceptia ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei