Explozia unei autocisterne în nordul Nigeriei a ucis cel puţin 94 de persoane
Dimensiune font:
Explozia unei autocisterne în nordul Nigeriei a ucis cel puţin 94 de persoane şi a rănit aproximativ 50, conform unui anunţ făcut de poliţie, transmite miercuri AFP.
Multe dintre victime încercau să recupereze combustibilul vărsat pe drum după un accident în care a fost implicat un camion cisternă marţi seară în statul Jigawa, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Lawan Shiisu Adam.
"Până acum avem confirmarea morţii a 94 de persoane şi a aproximativ 50 de răniţi", a spus el.
Potrivit acestui purtător de cuvânt, autocisterna a virat pentru a evita ciocnirea cu un camion în oraşul Majia. După accident, locuitorii s-au înghesuit în jurul vehiculului pentru a colecta combustibilul vărsat. Ofiţerii de poliţie care au încercat să îi descurajeze au fost împinşi înapoi de mulţime.
Asociaţia medicală nigeriană a cerut medicilor să se deplaseze de urgenţă la unităţile sanitare pentru a face faţă afluxului de pacienţi.
În luna septembrie, o explozie provocată de coliziunea dintre o cisternă şi un camion care transporta pasageri şi animale a făcut cel puţin 59 de morţi în statul Niger, potrivit autorităţilor acestei ţări unde sunt frecvente accidentele pe drumurile prost întreţinute.
Accidentele care implică autocisterne sunt frecvente în cea mai populată ţară africană. Comisia federală pentru siguranţa rutieră a înregistrat 1.531 de astfel de accidente în 2020, care a provocat moartea a 535 de persoane.
Pe lângă pierderile umane şi materiale, acest tip de accidente provoacă daune mediului din cauza scurgerilor de benzină.
Exploziile mortale sunt, de asemenea, incidente obişnuite în apropierea infrastructurilor petroliere din sudul ţării, în special din cauza furturilor ilegale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau