Fenechiu: Cei vinovaţi de această grevă vor pleca acasă. Angajaţii CFR vor primi banii cel târziu joi
Dimensiune font:
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că persoanele vinovate de întârzierea plăţii salariilor angajaţilor CFR "vor pleca acasă" şi că speră ca salariile să fie achitate miercuri, cel târziu joi.
"Vreau să mă conving că azi, sau cel târziu mâine, oamenii vor primi salariile", a spus ministrul.
El a adăugat că va face o analiză, iar cei vinovaţi de neplata la timp a salariilor vor plăti.
"Nu ştiu cine va pleca acasă, dar sigur vor fi oameni care vor pleca", a spus el.
Fenechiu a arătat că şi anul trecut în ianuarie au fost întârzieri la plata salariilor, iar întârzierea din 2013 - însumând 49 milioane lei doar pentru CFR Infrastructură - s-a datorat unei "chestiuni procedurale complexe".
Potrivit lui Fenechiu, în mod normal ministrul nu trebuie să se implice în managementul companiilor, dar în această dimineaţă a primit zeci de telefoane pe acest subiect.
El va discuta cu premierul Victor Ponta posibilitatea de a controla toate plăţile din companiile din subordinea Ministerului Transporturilor.
Angajaţi de la CFR Călători şi CFR Infrastructură au oprit spontan lucrul, miercuri dimineaţă, în jurul orei 7.00, nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna decembrie. Greva spontană s-a încheiat la ora 9.00, când trenurile care au staţionat aproximativ două ore în gări au fost puse în mişcare.
Sursa: mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau