Scandal diplomatic între Polonia și Ungaria. Varşovia a decis să nu îl invite pe ambasadorul Ungariei la evenimentul de lansare a preşedinţiei poloneze a Consiliului UE
Dimensiune font:
Varşovia a decis să nu îl invite pe ambasadorul Ungariei vineri la evenimentul de lansare a preşedinţiei poloneze a Consiliului UE, după ce Budapesta i-a acordat azil unui fost ministru adjunct care este anchetat pentru presupusă utilizare necorespunzătoare a fondurilor publice, a anunțat un oficial polonez de rang înalt.
Premierul ungar Viktor Orban nu a fost, de asemenea, invitat la ceremonia de la Marele Teatru din Varşovia, a declarat ministrul adjunct pentru afaceri europene, Magdalena Sobkowiak-Czarnecka, potrivit Reuters, preluată de News.ro.
Varşovia a reacţionat cu furie atunci când Ungaria i-a acordat azil politic luna trecută lui Marcin Romanowski, un fost ministru adjunct polonez al justiţiei, care a fost reţinut în iulie anul trecut în cadrul anchetei privind utilizarea necorespunzătoare a fondurilor publice. Romanowski a fost eliberat rapid, după ce preşedintele Adunării europene pentru drepturile omului a declarat că are imunitate în calitate de membru al acestui organism. Fostul ministru neagă acuzaţiile împotriva sa. „Când am invitat oaspeţi la gala noastră, acum aproape o lună, am invitat întregul corp diplomatic”, a declarat vineri Sobkowiak-Czarnecka în comentarii televizate. „Dar după situaţia cu ministrul Romanowski, ministrul (afacerilor externe) Sikorski a decis că ambasadorul Ungariei nu este un oaspete binevenit în teatru astăzi”, a adăugat ea.
Premierul polonez Donald Tusk şi Antonio Costa, preşedintele Consiliului European, urmau să ţină discursuri la ceremonia de inaugurare a preşedinţiei poloneze a Uniunii Europene, pe care fiecare stat membru o deţine prin rotaţie timp de şase luni. Ungaria a deţinut preşedinţia în a doua jumătate a anului 2024. Tusk l-a criticat pe Orban pe teme precum poziţia acestuia faţă de războiul din Ucraina şi politicile pe care Polonia le consideră pro-ruseşti. Orban a declarat presei maghiare că guvernul lui Tusk îi consideră pe maghiari duşmani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau