Fetiță de 13 ani, agresată sexual şi ucisă, înmormântată după 66 de ani fiindcă Biserica a interzis ceremonia de înhumare a Luciei

Fără titlu

Dimensiune font:

| 02-08-2021 14:40

 

Lucia a fost ucisă pe 6 ianuarie 1955, după amiaza, când mama ei a trimis-o la nişte cumpărături. Cadavrul ei a fost descoperit după 3 zile. Autopsia a confirmat că a fost ucisă şi că s-a luptat pentru viaţa ei. În acea seară, tatăl Luciei a bătut la uşa lui Don Vito Alfano, parohul din Montedoro, pentru a aranja înmormântarea Luciei.

Preotul însă a refuzat, invocând o lege catolică care interzicea înmormântarea celor care au suferit o „moarte violentă”, scrie Digi24.  „Era un vechi principiu care se aplica în principal persoanelor care s-au sinucis. Cu toate acestea, unii preoţi au extins acest principiu la cei care au fost ucişi, dar în secolul al XIX-lea. Ideea absurdă din spatele deciziei a fost că dacă o persoană a fost ucisă, înseamnă că a greşit cumva. Unii preoţi credeau că o moarte violentă a îndepărtat acea persoană de comunitatea religioasă”, a spus părintele Francesco Stabile, fost profesor de teologie la Universitatea din Palermo şi expert în istoria bisericii.

Fetiță de 13 ani, agresată sexual şi ucisă, înmormântată după 66 de ani
 

Lucia a fost îngropată pur şi simplu la marginea cimitirului din Montedoro, fără slujbă. Autorităţile italiene şi biserica au închis cazul, dar sătenii nu l-au uitat niciodată. „Povestea Luciei a fost transmisă din generaţie în generaţie. Când eram copii, ne duceau la cimitir pentru a pune flori proaspete pe mormântul Luciei. Ea nu a fost uitată niciodată, nici măcar de cei care nu au cunoscut-o”, a spus Renzo Bufalino, 40 de ani, primarul din Montedoro. Din cauza faptului că niciodată nu a fost descoperit cine a ucis-o pe Lucia, procurorii din Caltanissetta au redeschis cazul, exhumând corpul Luciei şi încercând să extragă ADN, pentru a afla cine a fost făptaşul.

Locuitorii din Montedoro au profitat de acest moment, presând biserica ca după aproape şapte decenii să îi acorde fetei o înmormântare corespunzătoare. Săptămâna aceasta, prima persoană care a pus mâna pe sicriul Luciei a fost Maria Lucia Mantione, nepoata Luciei în vârstă de 64 de ani şi una dintre puţinele rude rămase în viaţă. Ea îşi poartă numele, chiar dacă nu a cunoscut-o niciodată, şi a venit la Montedoro din Treviso, din nordul Italiei, pentru a participa la înmormântare, titrează Adevărul, citând The Guardian.

Sursa: stiridiaspora.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
O poveste belgiană: Palatul de Justiție din Bruxelles este renovat de 40 de ani
07/11/2024 19:19

    O poveste belgiană: Palatul de Justitie din Bruxelles este renovat de 40 de ani   Cu „40 de ani de schele” de renovare a Palatului de Justitie din Bruxelles, Belgia det ...

Un ieşean s-a lăudat cu performanţele sale sexuale şi acum e judecat din pricina lor
07/11/2024 15:43

 Lipsa totală de discreţie i-a adus tanărului ieşean Nicolas I. (24 de ani) un dosar penal şi o serioasă prezumţie de condamnare la o pedeapsă cu executare. Infracţiunea pentru care este judecat, ...

Vânzătoare bătută cu sticla de bere furată. Agresorul arestat
07/11/2024 15:41

 Trebuie ceva indrăzneală şi multă nesimţire ca să furi din magazin, ziua in amiaza mare, in centrul Iaşului. Niculiţă P. a demonstrat că se poate, dar acum stă in arestul preventiv, aşteaptă ...

Jaf în poarta cimitirului
07/11/2024 15:40

Robert N. (20 de ani) ii ştia din vedere pe Daniel S. (18 ani) şi Remus F. (17 ani), locuiau in acelaşi cartier. Ciric, foarte aproape de intrarea in Cimitirul „Eternitatea”. Aşa că n-a bănuit ...

Acțiuni de amploare la Iași: Polițiștii efectuează percheziții în cadrul unei anchete de fraudă
07/11/2024 14:39

 Astazi, 7 noiembrie,  politistii de la Inspectoratul de Politie Judetean   Iasi, in cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitătii Economice, au demarat executarea a patru mandate d ...

Rusia continuă să conteste alegerile din Republica Moldova. Ambasadorul moldovean, convocat de Moscova
07/11/2024 00:18

Ministerul de Externe al Rusiei a anunţat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Republicii Moldova pentru a protesta faţă de ceea ce a considerat a fi tratamentul ostil şi discriminatoriu aplicat observa ...

 De ce a pierdut, de fapt, Kamala Harris alegerile din SUA: A fost brutal!
07/11/2024 00:15

Rezultatul de miercuri a fost brutal pentru Kamala Harris, o baie de sange pentru democrati pe toată harta si o trezire foarte bruscă la realitate. Harris a mostenit o campanie de la Joe Biden in timpul veri ...

Ucrainenii spun că au lovit, pentru prima dată, nave rusești în Marea Caspică cu drone kamikaze
07/11/2024 00:13

Cel putin o dronă ucraineană a lovit miercuri dimineată in portul Kaspiysk, din Republica Daghestan, unde se află flota rusă de la Marea Caspică, potrivit mai multor imagini apărute pe retelele de social ...

Kamala Harris, o mamă vitregă de milioane. „Inima mea nu ar fi întreagă fără cei doi copii ai soțului meu”. O poveste de viață impresionantă
07/11/2024 00:11

Chiar dacă nu a ajuns la Casa Albă, Kamala Harris este una dintre femeile care va rămane in cărtile de istorie. Este prima femeie de culoare care a ajuns vicepresedinte al Statelor Unite ale Americii, iar i ...

Trump este primul inculpat penal ales preşedinte în SUA. Ce se întâmplă acum cu dosarele sale penale şi civile?
06/11/2024 21:46

    Trump este primul inculpat penal ales preşedinte in SUA. Ce se intamplă acum cu dosarele sale penale şi civile?   Donald Trump a fost reales la Casa Albă, deşi are statutul de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei