FIERBE VALEA JIULUI PROTESTE MINERI VALEA JIULUI/VIDEO
Dimensiune font:
Contextul este unul extrem de tensionat în zonele miniere din România din mai multe motive. În primul și în primul rând minerii sunt sătui de promisiunile guvernanților și își cer salariile, în timp ce Termocentrala Mintia a fost oprită, deoarece nu mai este cărbune. Asta a dus la o situație și mai frustrantă pentru mii de familii din Deva, care au rămas în plină iarnă fără căldură și apă caldă.
Salariile minerilor din Valea Jiului ar fi trebuit plătite în 15 a lunii, însă conducerea CEH a anunţat că acestea vor fi plătite până în data de 26 februarie.
„Nu cedăm, Nu cedăm”, „Minerii și-au pierdut răbdarea, Minerii și-au pierdut răbdarea”, „Unitate” sau „Să vină hoții care ne-au condus până acum” sunt printre câteva din scandările pe care le spuneau minerii.
Minerii au solicitat demisia conducerii CEH. Directorul general Samuel Dioane este susţinut de PNL în prezent, iar administratorul special, Cristian Roşu, este membru PNL. CEH este format din minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, alături de termocentralele Paroşeni şi Mintia, numărând aproximativ 4.000 de angajaţi.
Val de solidaritate printre mineri
Peste 200 de mineri de la Vulcan au venit, încă de joi noaptea la mina Lupeni, ca să se alăture protestului celor din subteran. Vineri dimineață au protestat inclusive cei de la mina Livezeni. În nicio mină, la finele acestei săptămâni, nu s-a mai lucrat.
Protestul început miercuri la Lupeni, în sala de apel, a luat amploare și, până vineri dimineață, toate minele fierbeau. Ortacii de la Vulcan, ca și o delegație de la mina Livezeni, au venit la Lupeni, încă de pe timpul nopții. Au stat în sala de apel și dimineață au venit să ceară explicații.
Primul care a venit să le vorbească minerilor a fost directorul Diviziei minere, care a căutat să liniștească spiritele. „Să vă spun exact care este situația. Drepturile restante ale angajaților, privind transportul, sunt 2 milioane de lei, iar tichetele sunt 8 milioane. Și mai intervine plata care este 8 milioane de lei. Deci, necesarul nostru ar fi 18 milioane astăzi. Pe lângă asta, trebuiue să nu scăpăm din vedere faptul că noi vrem viitor în Valea Jiului. Nimeni nu s-a mai aplecat asupra situațșiei și să ofere un viitor în Valea Jiului. Suntem așa de 30 de ani, că, în afară de minerit, nu se face nimic în Valea asta”, a declarat Samuel Dioane, directorul Diviziei Miniere de la CEH, informează Cronica Văii Jiului.
Lupeniul este, la fel ca și celelalte localități din Valea Jiului, o comunitate în care mineritul a reprezentat principalul sector în care au lucrat oamenii. Primarul localității spune că lipsa soluțiilor pentru minerit afectează și alte sectoare. Cere Guvernului să rezolve problema minerilor. ”E inadmisibil. Neprofesionalism, nepăsare, indiferență, dezinteres total la adresa minerilor, sau rea intenție! Am ajuns din păcate sa trăim momente în care nu sunt respectate condițiile de bază la locul de muncă: plata salariilor, tichete de masă, ajutor de încălzire etc. Respectați minerii! Respectați cetățenii! Solicit Guvernului României să aloce bani din fondul de rezervă sau să găsească soluții pentru rezolvarea situației!”, spune Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, informează Gazeta de Dimineață.
„Conducerea Complexului Energetic Hunedoara anunță că din cauza disfuncționalităților apărute în aprovizionarea cu cărbune a Termocentralei Mintia, în cursul zilei de astăzi, 19 februarie 2021, s-a oprit furnizarea agentului termic primar, implicit a apei calde de consum și a încălzirii în municipiul Deva”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a Primăriei Deva. În comunicat se precizează că activitatea Termocentralei Mintia va fi reluată în momentul reînceperii activității de extracție a cărbunelui în Valea Jiului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau