Fondatorul imperiului Metro, Otto Beisheim, s-a sinucis
Dimensiune font:
Otto Beisheim, unul din fondatorii celebrului imperiu comercial german Metro, ale cărei filiale operează în lumea întreagă, s-a sinucis luni. Trupul neînsufleţit al omului de afaceri a fost descoperit la reşedinţa sa din oraşul german Rottach-Egern. Beisheim, 89 de ani, suferea de o maladie incurabilă, relatează marţi publicaţia Bild.
Averea lui Otto Beisheim, estimată la peste 3 miliarde de euro, se presupune că va fi donată către două fundaţii din Germania şi Elveţia.
Din partea celor 28. 000 de angajaţi ai Metro din lumea întreagă, actualul CEO Olaf G. Koch a declarat că îşi exprimă regretul profund în legătură cu decesul lui Beisheim.
Metro este al treilea cel mai mare retail din Europa. Hipermarketurile Metro au început să se deschidă în oraşele europene începând cu anul 1968, iar Metro Group a fost înfiinţat în 1996 prin fuziunea a 'trei mari rechini comerciali' din Germania: Metro Cash-and-Carry, Kaufhaus şi Kaufhof.
În ultimii ani, Otto Beisheim nu a mai fost implicat în activitatea companiei, după cum transmite Bloomberg.
El este cunoscut şi pentru faptul că în întreaga sa viaţă nu a dat niciun interviu presei.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau