Grecia: Încălzirea cu lemne pe timp de criză a provocat apariţia unui nor poluant
Dimensiune font:
Poluarea atmosferică a crescut puternic în ultimele zile la Atena, mai ales din cauza încălzirii cu lemne, mai puţin scumpă pe timp de criză decât este încălzirea cu combustibilul petrolier, a anunţat vineri Ministerul Mediului, informează AFP.
În timp ce nivelul de urgenţă este stabilit la 50 mg/m3, concentraţia de particule atmosferice din ultimele două zile a atins 150 mg/m3, mai ales în nordul şi vestul capitalei elene, potrivit unor calcule ministeriale.
'Bruma care a apărut mai ales seara este formată din particule poluante şi periculoase care provoacă probleme respiratorii', a afirmat Evanghelos Gherassopoulos, director al Institutului pentru Mediu al Observatorului din Atena.
Potrivit fizicianului, 'acest nor poluant rezultă din combinarea lipsei de vânt cu arderea lemnului, care este mai frecventă decât de obicei din cauza preţului ridicat la combustibilul lichid domestic'.
Numeroase locuinţe din Grecia au renunţat la încălzirea cu combustibilul lichid după alinierea din octombrie la preţul benzinei, în cadrul măsurilor de rigoare şi redresare economică.
Un studiu al universităţii din Salonic, al doilea oraş din nordul ţării, a avertizat de asemenea vineri împotriva unei creşteri a poluării atmosferice în oraş din cauza încălzirii cu lemne.
Criza economică ce a afectat Grecia din 2010 a contribuit într-o primă etapă la reducerea poluării atmosferice la Atena, diminuând traficul rutier.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau