Guvern de Crăciun, buget de Sfântul Ion
Dimensiune font:
premierul le-a cerut miniştrilor să aibă schiţat proiectul de buget pe 2013 până pe 7 ianuarie, când este aşteptată la Bucureşti delegaţia FMI
În şedinţa de Guvern de ieri, premierul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor să pregătească bugetul până pe data de 7 ianuarie, când urmează să vină la Bucureşti delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI). „Pe 3 ianuarie ne revedem în prima şedinţă de Guvern pe anul 2013 pregătiţi pentru buget, pentru FMI. Practic, după şedinţa de Guvern, toată lumea lucrează tot weekend-ul, stă şi lucrează până joia următoare. Sper ca Finanţele şi cei care lucrează la buget să fie foarte avansaţi şi asta înseamnă că până când vine delegaţia FMI toată lumea lucrează să avem bugetul pregătit pentru data de 7 ianuarie”, a precizat premierul.
El a adăugat că atunci când va sosi delegaţia FMI trebuie ca toţi miniştrii să aibă pregătit bugetul pentru 2013 şi să fie pregătiţi pentru discuţiile pe care le vor avea cu partenerii internaţionali şi la dezbaterile din Parlament. „În mod normal, pe 14 ianuarie măcar comisiile de specialitate, Comisiile de buget-finanţe vin la serviciu şi apoi vom discuta bugetul în fiecare comisie în parte”, a completat Ponta.
Un an de linişte
Pe de altă parte, premierul le-a cerut miniştrilor ca până pe 3 sau pe 9 ianuarie să aibă finalizate hotărârile de Guvern cu restructurarea şi reorganizarea ministerelor. Victor Ponta a punctat că este nevoie de stabilitate şi că anul 2012 poate fi „închis” foarte aproape de ceea Executivul s-a angajat, în contextul în care ANAF a mai „strâns bani” în această perioadă. „Trebuie să avem toate lucrurile puse în ordine, ca să avem acea stabilitate de care avem nevoie, ca lucrurile să meargă în direcţia normală. Avem o şansă extraordinară, un an de zile cel puţin de linişte şi oamenii trebuie să ştie încă din ianuarie în ce direcţie mergem şi cu zona de pensii-salarii, şi cu zona fiscală, şi cu zona de organizare. 2013, de asemenea, este anul cu revizuirea Constituţiei şi reorganizarea administrativ teritorială, aşa încât sunt foarte multe lucruri de făcut”, a mai declarat Ponta. El şi-a exprimat speranţa ca în perioada următoare semnele de stabilitate să se păstreze. „Nu avem niciun merit, cum nu aveam nicio vină când creştea euro faţă de leu şi ne critica Opoziţia că din cauza noastră se prăbuşeşte leul. Acum nu ştiu dacă este datorită nouă că s-a apreciat leul. Eu cred doar că este vorba aici de o percepţie de stabilitate, care trebuie să existe pe tot parcursul anului 2013, mă bucur, în special pentru cei care au rate în euro”, a concluzionat primul-ministru. (Beatrice Talancă)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau