Guvernul sloven, răsturnat de la putere printr-o moţiune de cenzură a opoziţiei de centru-stânga
Dimensiune font:
Guvernul conservator al premierului sloven Janez Jansa, un politician acuzat de corupţie, s-a prăbuşit joi în Parlament în urma adoptării unei moţiuni de cenzură a opoziţiei de centru-stânga.
Moţiunea de cenzură a fost adoptată cu 55 de voturi exprimate de 89 dintre cei 90 de deputaţi prezenţi, 33 votând împotrivă iar unul abţinându-se, relatează AFP.
Astfel, Alenka Bratusek, în vârstă de 42 de ani, este însărcinată, în numele partidului Slovenia Pozitivă, să formeze un nou Guvern şi ar putea deveni prima femeie premier din Slovenia.
Alenka Bratusek are ca termen-limită data de 14 martie să prezinte un Guvern membrilor Parlamentului şi să fie învestită în funcţie.
În cazul în care va eşua, se deschide calea unor alegeri legislative anticipate, în urma alegerilor anticipate care au avut loc loc în decembrie 2011.
Janez Jansa, care a pierdut susţinerea a trei dintre cele cinci partide ce formau coaliţia guvernamentală, nu mai putea să exercite puterea în mod real.
Sursa: antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau