Harghita: Cabanele de vânătoare ale Direcţiei Silvice ocupate în totalitate de Revelion
Dimensiune font:
Toate locurile din cabanele de vânătoare ale Direcţiei Silvice Harghita au fost rezervate pentru Revelion, turişti din întreaga ţară alegând să-şi petreacă aici noaptea dintre ani.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Harghita, ing. Szabo Istvan, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că cele aproximativ 120 de locuri, aflate în zece cabane de vânătoare ale instituţiei, au fost rezervate din timp.
De altfel, cabanele construite pentru activitatea de vânătoare sunt introduse şi în circuitul turistic şi oricine poate să se cazeze în acestea.
'Vin oameni din toată ţara, care vor să petreacă mai multe zile într-un peisaj frumos, să simtă vraja naturii. Cei care au sunat să se intereseze ne-au întrebat dacă este zăpadă, dacă este linişte', a spus ing. Szabo Istvan.
Cabanele de vânătoare ale Direcţiei Silvice Harghita se află în toate zonele judeţului, cea mai cunoscută fiind Ivo, din zona Zetea, unde era cazat Nicolae Ceauşescu atunci când venea la vânătoare şi care dispune acum de nouă locuri de cazare.
Potrivit ing. Szabo Istvan, cabanele de vânătoare ale Direcţiei Silvice Harghita sunt clasificate la 1, 2 sau 3 stele, iar tariful este de 140 lei pe noapte, în cameră dublă, condiţia fiind ca rezervarea să se facă pentru cel puţin patru zile. De asemenea, în unele dintre cabane se oferă doar locuri de dormit, care costă 30 lei pe noapte.
În toate zonele din Harghita a nins abundent, iar cele mai multe dintre locurile unde sunt amplasate aceste cabane oferă privelişti foarte frumoase. În plus, majoritatea pârtiilor de schi sunt funcţionale şi îi aşteaptă pe pasionaţii de sporturi de iarnă.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau