Hillary Clinton trece pe discursuri plătite
Dimensiune font:
Fostul secretar de stat al SUA, Hillary Clinton, care a părăsit recent şefia diplomaţiei americane, intră în rândul personalităţilor publice care susţin discursuri plătite. Agenţia Harry Walker din New York a anunţat, pe site-ul său, că a încheiat un contract de exclusivitate cu dna Clinton. Agenţia reprezintă personalităţi marcante care susţin discursuri remunerate în faţa unor organizaţii, companii sau la conferinţe. Pe lista sa de colaboratori se mai află, de pildă, fostul preşedinte american Bill Clinton sau Bono, solistul trupei U2. Declaraţia de avere completată de Hillary Clinton în 2008, pe când era membră a Senatului, arată că soţul său, Bill Clinton, este plătit cu 290.000 de dolari pentru un discurs. (grupaj realizat de Betrice Talancă)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau