Încă șapte răniți grav în exploziile de la Crevedia sunt transferați în străinătate
Dimensiune font:
Încă șapte răniți grav în exploziile de la Crevedia sunt transferați în străinătate. Este vestea orei, după ce alți patru răniți au plecat spre alte țări. Autoritățile au decis că prioritate la transfer au doar cei care au șanse de supraviețuire. Marea majoritate a răniților grav sunt pompieri, iar unii din ei au arsuri de peste 50% din suprafața corporală. Cei șapte răniți de la Crevedia vor fi repartizați după cum urmează: unul în Norvegia, 4 în Germania și doi în Austria.
Ministerul Apărării a anunţat că o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat duminică, în jurul orei 5,15, pentru transportarea la Bruxelles a doi pacienţi care au suferit arsuri în urma incendiului produs la depozitul de carburanţi din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa.
Cea de-a doua aeronavă C 27J Spartan a decolat la ora 8,00 cu destinaţia Milano, Italia, pentru transportul a încă doi pacienţi care au suferit arsuri. Misiunile s-au efectuat ca urmare a aprobării ministrului apărării naţionale, Angel Tîlvăr, la solicitarea secretarului de stat şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat. Echipele medicale pentru monitorizarea pacienţilor pe timpul transportului sunt formate din specialişti ai UPU-SMURD Bucureşti şi ai Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca din Capitală.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau