ÎNŞELĂCIUNI în numele unui ministru. Cum au făcut şase escroci 15.000 de euro în trei luni
Dimensiune font:
Şase membri ai unei grupări, dintre care doi sunt deţinuţi în penitenciarele Târgu Ocna şi Iaşi, sunt suspectaţi că au înşelat administratorii unor firme cu 15.000 de euro, după ce i-au sunat şi le-au cerut diverse donaţii spunând că sunt apropiaţi ai ministrului Dan Şova sau ai unor prefecţi.
Poliţiştii bucureşteni au făcut, vineri, cinci percheziţii la adrese din judeţele Bacău şi Iaşi, în vederea depistării mai multor persoane suspectate de comiterea de înşelăciuni prin atribuirea de calităţi mincinoase, iar şase suspecţi au fost reţinuţi, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
Modul de operare era cu adevărat inedit și în același timp eficient, infractorii reușind să strângă peste 15.000 de euro în doar trei luni. Bărbații se dădeau drept rude ale politicianului Dan Șova, actual Ministru delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine. Mai mult, în anumite cazuri se dădeau drept demnitari, potrivit România TV.
Povestea pe care o foloseau era mereu aceeași, aveau nevoie de banii pentru a ajuta o rudă bolnavă să beneficieze de un tratament medical extrem de scump. Folosindu-se de imaginea și reputația lui Dan Șova, ei au reușit să păcălească zeci de oameni, directorii unor societăți comerciale, care se gândeau că donează pentru o cauză nobilă.
"Gruparea, formată din şase persoane, se afla în atenţia poliţiştilor bucureşteni încă de la începutul lunii februarie a.c., urmărindu-se documentarea activităţii infracţionale a reţelei şi prinderea în flagrant a suspecţilor.Suspecţii şi-ar fi atribuit calitatea mincinoasă de demnitar şi, sub pretextul că o rudă a acestuia are probleme medicale, le-ar fi solicitat părţilor vătămate să doneze diferite sume de bani într-un cont", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei remis vineri.
Întreaga operațiune a început în luna ianuarie, polițiștii descoperindu-i pe infractori la doar o lună de la începerea escrocheriilor. Doi dintre suspecți, printre care și capul rețelei, dădeau telefoanele din celulă, folosind telefoane mobile, care în mod normal sunt interzise. Alte patru persoane, aflat în libertate, îi vizitau lunar pentru a le actualiza baza de date cu numere de telefon găsite pe internet.
Ministrul Dan Șova a aflat de această escrochierie în urmă cu o lună și jumătate și a făcut o plângere la DNA.
"Am primit informaţii din CNADNR că sunt nişte persoane care fac aceste telefoane. M-au mai sunat nişte prefecţi, şi de la Primaria Capitalei m-au informat. Acum vreo lună jumăte am făcut o plângere la DNA. Am depus toate declaraţiile celor care fuseseră sunaţi. Numerele de telefon, numerele de cont. Le-am înaintat la DNA şi în urmă cu două, trei săptămâni în ce stadiu e...şi mi-au spus că au trimis lucrarea la judecătoria sectorului 4", a declarat Şova pentru România TV.
Cu toate acestea, polițiștii au intrat pe fir începând cu luna februarie, reușind să îi prindă în flagrant în cursul zilei de vineri. Astfel, întreagul grup infracțional a fost reținut, fiind acuzat de înșelăciune.
Acesta nu este un caz singular, după ce la sfârșitul lunii martie s-au descoperit alți doi deținuți închiși în penitenciarul Rahova care sunau diverese persoane și le cereau bani. Cu toate acestea, metoda lor era mai simplă, infractorii spunându-le oamenilor că au câştigat un premiu, însă pentru a intra în posesia lui trebuie să achite un comision la bancă sau la un oficiu poştal.
Potrivit anchetatorilor, doar un bucureştean de 43 de ani a şi plătit comisionul cerut, fiind vorba despre suma de 2.400 de lei pe care bărbatul a achitat-o la un oficiu poştal din Ilfov, după ce a fost sunat de unul dintre suspecţi care i-a comunicat că a câştigat un premiu din partea unei companii de telefonie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau