Intervenția extraterestră la centrala nucleară de la Cernobîl după explozia care a eliberat în atmosferă un nor radioactiv. Declarații ale martorilor!
Dimensiune font:
Catastrofa nucleară de la Cernobâl, din 26 aprilie 1986, a generat o serie de cercetări în legătură cu cauzele producerii exploziei. Cum s-a întâmplat să fie aruncat capacul gigantic al unui reactor, având 2000 de tone?
Profesorul Georges Lochak afirma: „Prietenul meu, cercetătorul rus Urutskoïev mi-a mărturisit că nu ştie ce forţă a propulsat capacul reactorului Elena – care cântărea aproape 2000 de tone – şi care a căzut alături de reactor.
Nu există nicio explicaţie rezonabilă în acestă privinţă, iar cei care pretind că ar şti despre ce este vorba, mint. Ipotezele vehiculate în presa ştiinţifică afirmă că incidentul s-ar fi datorat creşterii presiunii vaporilor din reactor. Dar această explicaţie este prostească!
Dacă presiunea vaporilor ar fi fost suficient de mare pentru a ridica un capac de o asemenea greutate, cu siguranţă ea ar fi determinat şi explozia pereţilor reactorului, iar aşa ceva nu s-a petrecut. Pereţii reactorului nu au fost nici măcar deformaţi.”
Același profesor vorbea de „un fapt inexplicabil”: „Toată lumea s-a pus de acord asupra afirmaţiei că explozia din sala de maşini a precedat-o pe cea a reactorului. Însă în ceea ce priveşte aprecierea intervalului de timp dintre cele două explozii, s-a înregistrat un fapt inexplicabil.
Toţi cei care se găseau la faţa locului au estimat că acest interval a fost de ordinul a trei secunde. Totuşi, exploziile au putut fi auzite la mulţi kilometri depărtare de jur împrejur, iar martorii aflaţi la distanţă au afirmat că intervalul dintre ele a fost de aproximativ treizeci de secunde. Este o diferenţă mult prea mare între aceste aprecieri, pentru a o pune pe seama impreciziei subiective fireşti. Ne putem înşela cu două-trei secunde, dar nu cu treizeci!”
Cum de a dispărut 90% din combustibilul nuclear și ca 10 tone de aluminiu au fost găsite în apropierea reactorului?
Profesorul Georges Lochak declara: „O altă enigmă: măsurând magma răcită din jurul bazei reactorului, grupul condus de Urutskoïev a estimat că după explozie nu a mai rămas decât 10-20% din combustibilul nuclear. Ce s-a petrecut deci cu cea mai mare parte din cantitatea de combustibil?
Aceasta nu a putut fi disipată de norul de la Cernobâl. În acelaşi timp ştim, chiar dacă aceasta nu s-a dezvăluit niciodată publicului larg, că au avut loc tot felul de transmutaţii în interiorul reactorului în momentul accidentului. De exemplu, s-au găsit în jurul reactorului zece tone de aluminiu, metal care nu are nimic de a face cu construcţia unui reactor…”
Explozia centralei nucleare de la Cernobâl a dus la o emisie de câteva tone de materii radioactive în atmosferă. Însă această explozie de mari proporţii a fost doar una termică. Nu a avut loc o explozie nucleară.
Reactorul distrus conţinea 180 de tone de uraniu îmbogăţit. Dacă s-ar fi produs o explozie nucleară, consecinţele ar fi fost cumplite.
Se vorbeşte de faptul că ar fi existat un ajutor venit din partea unui OZN.
În momentul în care s-a declanşat catastrofa, martorii au putut vedea un obiect misterios planând deasupra celui de-al patrulea reactor al centralei nucleare. Sute de persoane au văzut acest obiect care a staţionat în acea arie un anumit interval de timp.
Iată ce ne spune Mikaïl Varitsky: „Împreună cu alte persoane din echipa mea am mers la locul exploziei noaptea. Am văzut un glob de foc cu diametrul de 6-8 metri care se mişca lent pe cer.
Când a ajuns la aproximativ 300 de metri de cel de-al patrulea reactor, două raze de lumină purpurie s-au îndreptat către acesta. Totul a durat aproximativ trei minute. Apoi, luminile ce porneau din acest obiect s-au stins şi acesta a zburat în direcţia nord-vest.” După aceasta, nivelul reactoarelor a scăzut la un sfert, fapt care, probabil, a făcut să fie evitată explozia nucleară.
În zonă au mai fost observate obiecte zburătoare neobişnuite, care chiar au putut fi fotografiate. Mărturiile, venite din partea unor oameni a căror credibilitate nu poate fi pusă la îndoială, vin să confirme interesul acordat de civilizaţiile extraterestre fenomenelor care au avut loc la Cernobâl.
Martori afirmă că intervenția extraterestră a fost efectuată cu scopul de a atenua, în mare parte, efectele acestei catastrofe.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau