Izolare de 7 zile şi testare cu prioritate. Măsuri noi în Franţa
Dimensiune font:
Franţa a anunţat că persoanele suspectate de COVID-19 vor sta în izolare doar 7 zile, spre deosebire de 14 zile, cum a fost până acum.
Jean Castex, premierul Franţei, a declarat că "virusul circulă din ce în ce mai mult în Franţa. Şi, chiar dacă circulă mai mult printre tineri, tot cei vulnerabili sunt infectaţi. Vedem o creştere semnificativă în rândul persoanelor spitalizate", conform connexionfrance.com.
Astfel, în Franţa se vor organiza reţele de testare dedicate pentru pacienţii prioritari, adică oameni care prezintă simptome, contacţi direcţi ai celor care au fost testaţi pozitivi, şi toţi angajaţii din sănătate.
Perioada de izolare este scăzută la 7 zile, iar potrivit premierului, este posibil ca purtarea măştii să devină obligatorie pe tot teritoriul Franţei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau