Jaf armat pe aeroportul din Bruxelles: 10 kg de diamante au fost furate
Dimensiune font:
O furgonetă a companiei Brink's, care se ocupă de colectarea şi transportul de valori, a fost atacată pe aeroportul din Bruxelles, chiar în momentul în care angajaţi ai companiei scoteau un container cu diamante ce urma să fie depus într-un avion cu destinaţia Zurich (Elveţia), relatează agenţia de presă Belga, citatăm de Agerpres.
'Luni, în jurul orei locale 19:45, persoane necunoscute au pătruns pe aeroport, la bordul a două maşini, forţând gardul de protecţie', se afirmă într-o declaraţie a serviciului de presă al aeroportului din Bruxelles.
În acel moment, angajaţi ai Brink's încărcau bijuterii într-un avion ce urma să se deplaseze la Zurich. 'Hoţii înarmaţi până în dinţi i-au atacat şi au furat obiectele de valoare, fugind de la locul faptei', a specificat serviciul de presă amintit.
Conform primelor informaţii, se pare că au fost opt atacatori, la bordul a două Audi A8. Ei au luat cu ei 10 kilograme de diamante, dar fără să tragă niciun foc de armă.
Jaful armat nu a perturbat activitatea aeroportului din Bruxelles. În prezent, parchetul belgian a deschis o anchetă, iar o echipă de anchetatori colectează probe la locul incidentului.
realitatea.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau