Japonia: Canicula a făcut deja 120 de victime doar la Tokyo
Dimensiune font:
Căldura sufocantă care s-a abătut asupra Japoniei începând cu 6 iulie a ucis deja 120 de persoane numai la Tokyo şi a trimis la spital, în fiecare zi, mai multe sute de persoane, potrivit informaţiilor adunate de mass-media, relatează AFP.
De o lună şi jumătate, temperatura depăşeşte 35-40 de grade Celsius la umbră în multe regiuni din nord-estul, centrul şi vestul arhipelagului.
Canicula, deosebit de lungă şi severă, este foarte greu de suportat mai ales pentru persoanele în vârstă.
Circa 83% din victimele decedate aveau peste 65 de ani, iar în 90% din cazuri, trupurile neînsufleţite au fost găsite în case, adesea fără aer condiţionat sau cu aparatul închis.
Autorităţile nipone recomandă măsuri de reducere a consumului electric, din cauza opririi aproape totale a reactoarelor nucleare, însă invită locuitorii, în acelaşi timp, să utilizeze cu moderaţie aparatele de aer condiţionat mobile, care se află în numeroase gospodării, fără utilizarea cărora temperatura în casele slab aerisite poate deveni insuportabilă.
Persoanele în vârstă nu îşi dau seama întotdeauna că sunt deshidratate. Voluntari le fac acestora fac vizite periodice pentru a-i îndemna să bea apă şi pentru a-i ajuta să-şi regleze corect aparatul de aer condiţionat, însă aceste dispoziţii rămân insuficiente, la fel ca apelurile la prudenţă din partea media, relatează agenţia de presă franceză.
Anul acesta, sezonul ploios s-a terminat foarte devreme în Japonia şi a fost urmat imediat, la 6 iulie, de zile toride întrerupte uneori de furtuni puternice, în timp ce regiunile din nord-vest sunt adesea afectate de precipitaţii foarte abundente.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau