Joe Biden anunță cel mai mare ajutor militar de până acum pentru Ucraina. La cât se ridică valoarea sprijinului american
Dimensiune font:
Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri, 24 august, cu ocazia Zilei Independenţei Ucrainei, cel mai mare pachet de ajutor militar oferit de Statele Unite de la începutul războiului, relatează AFP.
”Statele Unite ale Americii se angajează să sprijine poporul Ucrainei în timp ce continuă lupta de apărare a suveranităţii sale. Ca parte a acestui angajament, sunt mândru să anunţ cea mai mare tranşă a noastră de asistenţă de securitate până în prezent: aproximativ 2,98 miliarde de dolari în armament şi echipamente”, a anunţat Biden, într-un comunicat.
Liderul american a subliniat că ajutorul financiar permite Ucrainei să achiziţioneze sisteme de apărare aeriană, sisteme de artilerie şi muniţie... şi radare ”pentru a se apăra pe termen lung”.
”Ştiu că această Zi a Independenţei aduce un amalgam de sentimente multor ucraineni, deoarece mii de oameni au fost ucişi sau răniţi, milioane au fost strămutate şi mulţi alţii au fost victime ale atrocităţilor şi atacurilor ruşilor. Dar şase luni de atacuri necruţătoare nu au făcut decât să întărească mândria pe care ucrainenii o au în ei înşişi, în ţara lor şi în cei 31 de ani de independenţă”, a mai spus el.
Celebrarea independenţei Ucrainei coincide cu aniversarea a şase luni de conflict de începutul invaziei ruse pe 24 februarie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau