Ludovic Orban, în scandalul muncitorilor români trimiși în Germania: Nebunie înseamnă plecarea fără respectarea regulilor
Dimensiune font:
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, vineri, la Antena 1, că legea nu permite statului să interzică românilor plecarea la muncă în străinătate, dar este important ca aceasta să se facă cu respectarea regulilor de prevenire a îmbolnăvirii cu COVID-19.
"Nebunie nu înseamnă să plece cetăţeni români la muncă. Nebunie înseamnă ca această plecare să se facă fără respectarea regulilor. După ceea ce s-a întâmplat ieri la Cluj, am dispus măsuri imediate. Ministrul Transporturilor a emis un ordin care reglementează cum trebuie să se obţină, practic, avizele pentru aceste zboruri din partea Autorităţii Aeronautice Civile. De asemenea, a impus condiţiile de transport de la domiciliile celor care pleacă la muncă în străinătate până la aeroport. De asemenea, condiţii legate de aşteptare. Este un ordin care a fost emis, dacă nu a fost publicat, va fi publicat cât de curând. De asemenea, am dispus forţelor de ordine şi fiecărui prefect, în special în judeţele unde există astfel de aeroporturi, să pregătească măsuri speciale. S-a văzut azi, de exemplu, la Cluj, diferenţa. Aţi văzut cum au aşteptat oamenii, există o diferenţă foarte clară între bulibăşeala de ieri şi modul de astăzi în care au fost organizate plecările", a precizat premierul
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau