Luna Albastră din weekend, eveniment rar. După ultimul an haotic, urmează adevărul
Dimensiune font:
Duminică, 22 august, vom avea a doua Lună Plină din Vărsător a anului 2022.
A doua Lună Plină sau Super Luna în Vărsător are loc în 22 august. Este cunoscută şi sub numele de Blue Moon (Luna Albastră) şi este un eveniment astronomic rar.
Luna Plină va avea un rol important în viața celor cu marcaj puternic în următoarele semne: Taur, Leu, Scorpion și Vărsător. Dacă te știi cu Soarele, alte planete personale sau unghiuri în acestea, cu siguranță vei resimți Luna Plină intens.
Daniela Simulescu, astrolog DCNews și redactor șef Astrosens, a vorbit despre Luna Plină. „Dacă te ştii cu acest marcaj, gândeşte-te puţin la ceea ce s-a întâmplat în viaţa ta, de pe 11 februarie, când am avut Lună Nouă în Vărsător. Stai şi gândeşte-te ce s-a întâmplat în viaţa ta. Gândeşte-te ce ţi-a apărut în cale şi gândeşte-te, acum, în jurul datei de 22 august, unde eşti. Şi ceilalţi se pot gândi. Dacă nu mai crezi în proiectul respectiv, lasă-l şi fă loc pentru altceva.
Fii obiectiv şi spune-ţi verde în faţă dacă merge sau nu! Dacă vei lăsa loc liber, viitorul îţi va surâde. În momentul în care apare gândul de relaxare, vei vedea că lucrurile vor începe să se deruleze. Ori se întâmplă ceva ce ţi-ai propus, ori apare altceva. Rememorează ce s-a întâmplat în ultima jumătate de an şi vezi dacă a avut sens. (...) Luna Plină îşi doreşte să îţi aducă optimism, toleranţă, empatie. Este un moment în care trebuie să devenim diplomaţi, manieraţi. Trebuie să schimbi ceva, o percepţie. Dacă eşti pregătit să fii mai deschis, vei avea multe beneficii", a precizat Daniela Simulescu.
Ce-ai descoperit de la începutul anului?
„Luna Plină va fi conjunctă cu Jupiter, ascendentul în Săgetător și se va petrece pe axa 3-9, a informației și a adevărului. Și ca să fie treaba treabă, cu trei zile înainte, pe 19 august, avem o conjuncție între Mercur și Marte în Fecioară. Când avem de-a face cu fazele lunii, ne ducem cu gândul la emoții. Doar că acum discutăm mai mult de planul cognitiv. Din păcate, ne va fi greu să separăm cele două zone.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau