Marea Britanie: Regina va asista marţi la primul său consiliu de miniştri, o premieră în ultimul secol
Dimensiune font:
Regina Elisabeta a II-a va asista marţi la primul său consiliu de miniştri, au anunţat luni Palatul Buckingham şi un purtător de cuvânt al premierului britanic, o participare regală care nu a mai avut loc de peste un secol, relatează AFP.
Din punct de vedere istoric, monarhii britanici prezidează consiliul de miniştri, însă ultima care a onorat această practică a fost regina Victoria, care a murit în 1901.
Regina Elisabeta /86 de ani/ va asista 'în calitate de observator', potrivit purtătorului de cuvânt al primului ministru, la primul său consiliu de miniştri pentru a marca jubileul său de diamant, la cei 60 de ani ai săi de domnie.
Regina va fi prezentă 'timp de cel puţin 30 de minute', a adăugat Palatul Buckingham. Ea se va aşeza în dreapta premierului David Cameron şi în stânga ministrului afacerilor externe William Hague.
'Un cadou îi va fi înmânat pentru a marca jubileul său de diamant' cu ocazia acestei vizite 'planificate de mult timp', a mai indicat purtătorul de cuvânt din Downing Street. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau