Ministerul de Interne anunță pedepse mari pentru cei care vor chinui animalele
Dimensiune font:
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, anunţă că a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănire sau schingiuire a animalelor, după ce un căţel a fost incendiat în judeţul Buzău de trei adolescenţi, anunță AGERPRES.
„Câinele care a fost incendiat la Buzău a fost salvat, iar acum este pe mâini bune. Pentru cei care nu cunosc povestea, vă spun că a fost victima inconştienţei şi teribilismului a trei adolescenţi din comuna Mărgineni. Aceştia au turnat acetonă pe căţel şi i-au dat foc, iar pentru a-şi prezenta bravura au postat filmuleţul pe o reţea de socializare. În urma apariţiei imaginilor pe internet, poliţiştii din cadrul IPJ Buzău s-au autosesizat şi i-au identificat pe tinerii agresori. Din fericire, căţelul a fost găsit astăzi la domiciliul autorilor. Poliţiştii l-au ridicat şi predat asociaţiei pentru protecţia animalelor Kola Kariola, care va avea grijă de el. De asemenea, pentru a clarifica toate aspectele, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănire sau schingiuire a animalelor", a scris Vela, duminică seara, pe pagina sa de Facebook.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau