Mobilizare de AMPLOARE a MApN de Paște: peste 2.400 de militari au fost mobilizați în 528 de misiuni
Dimensiune font:
2.433 militari şi 528 mijloace tehnice au acţionat în misiuni de limitare a răspândirii COVID-19, respectiv fluidizarea traficului la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective, patrulare şi sprijinirea forţelor MAI, transport de echipamente medicale şi alte materiale, informează, luni, Ministerul Apărării Naţionale.
"În perioada 19 aprilie, ora 6,00 - 20 aprilie, ora 6,00, un număr de 2.433 militari şi 528 mijloace tehnice au acţionat în Bucureşti şi în ţară în 445 misiuni de întărire a prezenţei şi de asigurare a fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare şi sprijinirea forţelor MAI în activităţi de ordine publică în Capitală şi în alte localităţi din ţară, transport de echipamente medicale şi alte materiale, însoţire convoaie de transport persoane", se arată într-un comunicat al MApN.
În acelaşi interval, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino" au fost prelucrate 154 teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2, fiind în curs de finalizare 166 de probe.
Militarii Batalionului 49 Apărare CBRN "Argeş" din Piteşti continuă misiunea începută pe 15 aprilie, de decontaminare şi dezinfectare a căilor rutiere din municipiul Suceava.
Prin regulile stabilite de cadrul legislativ (OUG 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare), coordonarea la nivel naţional a tuturor acţiunilor circumscrise implementării măsurilor stabilite prin decretul de instituire a situaţiei de urgenţă revine Ministerului Afacerilor Interne. Ministerul Apărării Naţionale are rol de sprijin şi au fost luate toate măsurile pentru asigurarea forţelor şi mijloacelor MApN în situaţiile în care va fi necesară alocarea lor, pe tipurile de misiuni pentru care vor exista solicitări.
Militarii sunt pregătiţi să sprijine autorităţile în zonele unde va fi necesară intervenţia armatei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau