Mureş: Trei dosare penale pentru furt de energie electrică
Dimensiune font:
SC FDEE Electrica Distribuţie Transilvania Sud SA a început o serie de acţiuni de control pentru combaterea furturilor de energie electrică fiind întocmite primele trei dosare penale pentru branşamente ilegale la reţeaua de curent electric.
Potrivit unui comunicat de presă al Grupării Mobile de Jandarmi Târgu Mureş, pe baza unor informaţii deţinute pe linia furtului de energie electrică din reţea, un echipaj de jandarmi a acţionat cu lucrători ai Companiei Electrica Mureş pe raza localităţilor Fântânele şi Călimăneşti, pentru depistarea persoanelor care activau prin branşament ilegal la reţeaua electrică.
'În urma derulării acestei acţiuni mai multe persoane au fost interpelate şi depistate cu nereguli privind branşamentul la energia electrică, fapt pentru care s-au luat măsurile legale în vederea stabilirii unor fapte de natură penală, furt de energie electrică', precizează documentul.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau