Nadejda Tolokonikova, aflată în închisoare, a fost spitalizată
Dimensiune font:
Una din cele două membre ale grupului punk Pussy Riot aflate în închisoare, Nadejda Tolokonikova, a fost spitalizată, plângându-se de dureri de cap şi surmenaj la colonia sa penitenciară, cunoscută pentru condiţiile aspre de detenţie, au anunţat vineri avocata ei şi o colegă de trupă, relatează agenţia Associated Press.
Potrivit declaraţiilor avocatei Irina Hrunova, Tolokonikova avea dureri de cap din primăvara trecută, dar starea ei s-a înrăutăţit după ce-a fost trimisă la colonia penitenciară pentru a-şi executa pedeapsa. Avocata a adresat o cerere autorităţilor penitenciare în decembrie pentru internarea lui Tolokonikova pentru ca ea să fie examinată, şi a fost internată pe 24 ianuarie.
Un oficial a confirmat faptul că Tolokonikova, care execută o pedeapsă de doi ani de închisoare ca urmare a unui protest irevenţios al Pussy Riot la adresa preşedintelui Vladimir Putin, ce a avut loc în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, este într-un spital din colonia penitenciară din Mordovia /vestul Rusiei/, unde ea se află în detenţie. O purtătoare de cuvânt al serviciului federal rus al penitenciarelor, Kristina Belusova, a refuzat să specifice afecţiunea de care suferă Tolokonikova sau să precizeze care este starea ei de sănătate, limitându-se doar să spună că ''nu este nimic grav''. Ea n-a menţionat nici unde a fost internată Tolokonikova, dar a afirmat că aceasta s-a întâmplat recent.
Ekaterina Samuţevici, o altă membră a grupului Pussy Riot, care a fost, de asemenea, condamnată la doi ani de închisoare în august 2012, dar care a fost ulterior eliberată la recurs, a afirmat că, în cursul procesului, Tolokonikova s-a plâns de dureri de cap, dar că judecătorul a ingnorat-o. Potrivit declaraţiilor făcute de Samuţevici, Tolokonikova se simte epuizată după ore multe de muncă şi somn puţin.
''Nu i se permite să se odihnească deloc, ea munceşte aproape non-stop'', a declarat Samuţevici la televiziunea independentă Rian TV. ''Ea a afirmat că se simte obosită, extrem de obosită'', a mai spus Ekaterina Samuţevici.
Soţul lui Tolokonikova, Piotr Verzilov, a declarat pentru AP: ''Desigur, condiţiile nu sunt grozave, dar avocaţii ei se ocupă de această problemă''.
Într-un interviu publicat săptămâna trecută în cotidianul independent Novaia Gazeta, Tolokonikova a descris condiţiile dure din închisoare, precizând că nu se aşteaptă la nici o îngăduinţă din partea autorităţilor.
Tolokonikova, care lucrează la maşina de cusut, la fel ca majoritatea femeilor deţinute în coloniile penitenciare din Rusia, a declarat pentru ziar că are degetele înţepate de ace, dar că a căpătat viteză de lucru şi experienţă şi că acum poate să-şi îndeplinească norma de 320 de jachete pe zi. Ca şi celelalte deţinute, Tolokonikova face baie o dată pe săptămână şi se spală cu apă rece în restul timpului.
''Nu acord mare atenţie condiţiilor de trai'', a declarat Tolokonikova într-un interviu filmat în decembrie. ''Sunt o ascetă şi condiţiile de trai contează puţin pentru mine'', spunea ea.
Eakaterina Tolokonikova a afirmat că meditează pentru ca spiritul ei să nu fie distrus de activitatea monotonă şi că singurul lucru care îi lipseşte în închisoare este posibilitatea de a citi liber.
AP aminteşte că Tolokonikova, Samuţevici şi o a treia membră a trupei, Maria Alehina, au fost găsite vinovate de huliganism, motivat de ură religioasă, anul trecut în august, ca urmare a unei rugăciuni punk interpretate în februarie 2012 în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, în care-i cereau Fecioarei Maria să-l alunge pe Putin de la putere. Cele trei femei au fost condamnate la închisoare.
Alehina se află în detenţie într-o colonie penitenciară în regiunea Perm din Munţii Urali. Şi ea a făcut recurs, dar a fost respins luna trecută. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau