Nicolae Ciucă anunță că Guvernul va aloca 51 de milioane de lei pentru reabilitarea unor obiective din judeţul Gorj
Dimensiune font:
Premierul Nicolae a spus miercuri, în şedinţa de guvern, că vor fi alocate 51 de milioane de lei pentru reabilitarea a 16 obiective din 5 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Gorj afectate de cutremur.
Potrivit informațiilor transmise de premier în ședința de guvern, este vorba despre o investiție de 51 de milioane de lei care vor fi alocaţi la 5 unităţi administrativ-teritoriale pentru 16 obiective.
„Ieri am avut un dialog şi o analiză pe o serie de măsuri pe care am început să le materializăm, o parte dintre ele vor fi materializate chiar în şedinţa de guvern de astăzi.
Am stabilit, astfel, să analizăm şi să aprobăm în şedinţa de guvern o hotărâre pentru reabilitarea şi, eventual, construcţii pentru clădirile care au fost afectate din judeţul Gorj. Este vorba despre aproximativ 51 de milioane de lei care vor fi alocaţi la 5 unităţi administrativ-teritoriale pentru 16 obiective”, a declarat Nicolae Ciucă în ședința de guvern
Nicolae Ciucă spune că Executivul va analiza și un proiect de reabilitare a şcolilor
De asemenea, acesta a adăugat că Executivul va analiza în primă lectură şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind un programul de reabilitare a şcolilor cu risc seismic I.
„Şi, de asemenea, un proiect de lege, tot în primă lectură, prin care se vor simplifica procedurile privind elaborarea documentelor şi diminuarea timpului de acordare a avizelor şi aprobărilor. Practic, aflarea în primă lectură a ordonanţei de urgenţă şi a proiectului de lege este determinată tot de decizia de a diminua timpul de avizare la nivelul ministerelor şi, în felul acesta, în şedinţa de guvern viitoare vom analiza şi aproba atât ordonanţa de urgenţă, cât şi proiectul de lege”, a completat Nicolae Ciucă.
Suma va fi alocată pentru refacerea clădirilor afectate de cutremur
În completare, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a precizat că suma de 51,4 milioane de lei va fi alocată pentru refacerea clădirilor afectate de cutremur din municipiul Târgu Jiu, oraşul Tismana, comuna Arcani, comuna Runcu şi comuna Stăneşti, pentru lucrări de reparaţii, consolidări, chiar şi desfiinţare de obiective de investiţii şi reconstruire la 16 obiective, toate din domeniul învăţământului.
„Această hotărâre se bazează pe hotărârea Comitetului Judeţean de Situaţii de Urgenţă şi pe proiectul de hotărâre de guvern înaintat de Instituţia prefectului judeţului Gorj, respectiv Consiliul Judeţean Gorj şi avem toate avizele pentru acest proiect de hotărâre de guvern”, a transmis ministrul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau