Numărul şomerilor a crescut în luna ianuarie, rata ajungând la 5,82 la sută la nivel naţional
Dimensiune font:
Numărul şomerilor înregistraţi în România a crescut cu peste 19.500 în prima lună a acestui an, iar rata şomajului a ajuns la 5,82 la sută, a anunţat, miercuri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Rata şomajului la sfârşitul lunii ianuarie 2013, la nivel naţional, a fost de 5,82 la sută, mai mare cu 0,23 puncte procentuale decât cea din luna decembrie a anului trecut şi cu 0,45 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012.
"Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă la finele lunii ianuarie a fost de 513.349 de persoane, cu 19.574 mai multe faţă de finele lunii anterioare. În ceea ce priveşte rata şomajului înregistrat pe sexe, în luna ianuarie, comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a crescut de la valoarea de 6,09 la sută în luna decembrie 2012 la valoarea de 6,47 la sută, iar rata şomajului feminin a crescut de la 5, 04 la sută la 5,09 la sută", se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX de ANOFM.
Potrivit sursei citate, din numărul total de şomeri, 81.533 au sub 25 de ani, 40.212 au între 25 şi 29 de ani, 119.614 - între 30 şi 39 de ani, 138.793 - între 40 şi 49 de ani, 63.680 - între 50 şi 55 de ani, iar 69.517 şomeri au depăşit 55 de ani.
Rata şomajului a scăzut în trei judeţe: Vrancea (cu 0,06 puncte procentuale), Harghita (cu 0,04 puncte procentuale) şi Cluj (cu 0,01 puncte procentuale).
Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost atinse în judeţele Vaslui (10,99 la sută), Teleorman (10,33 la sută), Mehedinţi (10,21la sută), Dolj (10,11 la sută), Alba (9,55 la sută), Galaţi (9,54 la sută) şi Buzău (8,54 la sută).
Din totalul şomerilor înregistraţi la nivel naţional, 208.698 au fost indemnizaţi, iar 304.651, neindemnizaţi.
"Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 14.225 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 5.349 persoane faţă de luna precedentă", precizează ANOFM.
Sursa: mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau