O femeie a murit după ce a căzut într-un utilaj de procesat carnea, într-o fabrică din SUA
Dimensiune font:
Administrația pentru Sănătate și Siguranță Muncii (OSHA) și poliția investighează un accident șocant petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, când o femeie a murit după ce a căzut într-o mașină mare de procesat carnea, într-o fabrică din New Jersey, SUA.
Potrivit CBS News, o angajată de la fabrica United Premium Foods din Woodbridge, New Jersey, a murit după ce a căzut în mașină, în timpul funcționării acesteia.
Un purtător de cuvânt al administrației din Woodbridge a declarat că poliția a răspuns la un apel pentru un accident de muncă la fabrică vineri, la ora 12:30.
CEO-ul companiei, Ken Mayer, a spus că este „devastat de pierderea angajatei cu experiență îndelungată, care a fost foarte iubită în companie”. Ken Mayer a mai transmis și un mesaj de susținere pentru fiica angajatei și a spus că personalul cooperează cu autoritățile pentru buna desfășurare a anchetei.
United Premiums Foods și poliția nu au făcut public numele femeii.
United Premium Foods ambalează produse alimentare, inclusiv carne, importate și produce hrană pentru animale de companie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau