Ora de vară 2021. Ceasul se dă înainte cu o oră în noaptea de sâmbătă spre duminică

Dimensiune font:

| 26-03-2021 18:11

 Ora de vara - ora 3.00 devine ora 4.00

 Ora de vară 2021. România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de vară. Ceasul se dă înainte, ora 03.00 devenind ora 04.00, ziua de 28 martie devenind cea mai scurtă din 2021. Acest an ar putea fi ultimul în care se schimbă ora în ultima săptămână a lui martie. În 2019, Parlamentul European a votat în favoarea renunțării la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021.

 
Un sondaj UE, pe 4,6 milioane de oameni, arată că oamenii resimt disconfort fizic și mental din cauza schimbării orei. Oamenii întâmpină probleme în a adormi sau au chiar insomnii. Aproximativ 40% dintre respondenți au spus că au avut probleme în a se concentra, iar o treime s-au simțit irascibili. Unele persoane acuză o oboseală puternică după schimbarea orei, însoţită eventual de o senzaţie de disconfort şi chiar de dureri de cap.

Ideea orei de vară a apărut pentru prima oară la omul de știință Benjamin Franklin, în anul 1784. Acesta a scris un eseu numit "An Economical Project" în care a emis câteva idei pentru economisirea uleiului folosit la lămpile de iluminat, potrivit Observatorului astronomic.
 
Una din metode era introducerea unei perioade de timp în timpul verii. Pe când se află la Paris, la vârsta de 78 de ani, acesta s-a ocupat de modul în care lamplile cu ulei produceau lumina și cât de eficiente erau acestea. Într-o dimineață de vara, Benjamin Franklin s-a trezit la ora 6 surprins de cât de multă lumină îi întră în cameră. La început a crezut că sunt lămpile cu ulei ce se instalau pe străzile Parisului. Dar, a observat că Soarele tocmai răsărea la orizont.
 
Ideea lui Franklin a fost preluată de către William Willett, un constructor britanic. Și acesta a fost uimit când într-o dimineață de vară, în jurul orei 6, chiar dacă afară era lumină, toate obloanele caselor erau închise. El a propus într-un pamflet din 1907 să se adauge 20 de minute în fiecare duminică din aprilie, și să se scadă aceste minute în duminicile lunii septembrie. În anul 1908 s-a incercat introducerea acestei reguli, în Marea Britanie, dar a fost întâmpinată negativ.
 
Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu anul 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie). Au urmat britanicii care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie). Alte țări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Denemarca, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia și Tasmania.
 
Pe 19 martie 1918 s-a introdus și în Statele Unite ora de vară, dar a fost folosită doar până în 1919. Din cauza opoziției fermierilor s-a renunțat la ora de vară. Cea mai mare confuzie s-a creat în Statele Unite unde fiecare stat avea propria regulă de introducere a orei de vară, situație ce s-a menținut până în 1966.
 
În acest moment 70 de țări au introdus ora de vară. Ora de vară nu este folosită în țările de la Ecuator și de la tropicul Capricornului. Două țări importante, Japonia și China, nu folosesc ora de vara.
 
UE a unificat pentru prima dată trecerea la ora de vară în 1980 pentru a asigura o abordare unitară a acesteia în cadrul pieței unice.

Ora de vară 2021 - când se schimbă ora și de când se aplică regula în România
 
În România ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai - 2 octombrie). Din 1933 și până în 1940, când s-a renunțat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lui octombrie.
 
Între anii 1941 și 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea orei de vară s-a produs în 1979.
 
În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, a intrat în vigoare Ordonanţa nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, care la art (1) preciza că: ”În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00″.
 
Până în 1996 (cu mici excepții) ora de vară se introducea la sfârșitul lui martie până la sfârșitul lui septembrie.
 
Din 1997 se trece la ora de vară incepând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.
 
Ora de vară 2021 se va aplica din 28 martie, când se schimbă ora, ceasurile dându-se înainte, până în 31 octombrie.
 
 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:14

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Noi probleme legale pentru Elena Udrea. Ce prejudiciu i se impută Blondei lui Băsescu
02/04/2025 14:48

Elena Udrea ar putea avea probleme financiare in urma insolventei firmei „Agro Green Nana”, infiintată in anul 2013, cu scopul de a administra terenurile achizitionate de fiica fostului presedinte ...

O companie de construcţii din Bucureşti nu a plătit niciodată impozitele şi contribuţiile reţinute de la salariaţi / Prejudiciu estimat la 2,71 de milioane de lei
02/04/2025 13:58

O companie din Bucureşti care activează in domeniul lucrărilor de construcţii nu a achitat niciodată impozitele şi contribuţiile reţinute de la salariaţi, se arată intr-un comunicat al Agenţiei Naţi ...

Vor desfășura țările occidentale trupe în Ucraina? Zelenski anunță ce țări sunt dispuse să ajute
02/04/2025 13:04

Liderii militari occidentali urmează să discute vineri despre posibila desfăşurare de trupe in Ucraina, a declarat marţi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. In cadrul unei intalniri la Kiev cu min ...

Rusia transmite SUA că „nu poate accepta” planurile de pace ale lui Trump pentru Ucraina
01/04/2025 20:41

 Ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a declarat că Statele Unite nu iau in considerare „cerinta principală” a Moscovei pentru a asigura pacea in războiul cu Ucraina, mot ...

Germania lansează prima misiune militară permanentă în afara granițelor după al Doilea Război Mondial
01/04/2025 20:34

Germania lansează prima misiune militară permanentă in afara granitelor după al Doilea Război Mondial   Germania a lansat oficial marti prima sa desfăsurare permanentă de trupe străine de la al ...

Comisia Europeană taie finanțările care scot țările din sărăcie: Banii se duc pe investiții în mediu
01/04/2025 19:57

Statele din Uniunea Europeană isi vor reprograma o parte din fondurile de coeziune pentru perioada 2021-2027, după Comisia Europeană a revizuit marti politica de coeziune pentru a sprijini mai bine anumite d ...

Americanii negociază direct cu Rusia: vor să cumpere 'țeava de gaz' a Europei. Panică mare în Germania
01/04/2025 17:45

Se pare că un investitor american vrea să cumpere gazoductul „Nord Stream” din Marea Baltică, care merge din Rusia pană in Germania. Ce inseamnă acest lucru in lumina relatiilor de incălzire dintre SU ...

Alertă iminentă de război. Europa, lăsată singură în fața Rusiei. SUA își retrag sprijinul militar
01/04/2025 17:13

Alertă iminentă de război. Europa, lăsată singură in fata Rusiei. Potrivit unui document secret scurs de la Pentagon, Statele Unite, sub conducerea lui Donald Trump au decis să nu mai sprijine Europa in ...

Avioane de spionaj, escortate de Eurofighter, survolează România. Sunt în vizorul Rusiei
01/04/2025 16:55

Aglomeratie pe cerul Romaniei. Avion britanic de spionaj si 2 avioane de luptă Eurofighter survolează Romania. Rusia le poate lovi oricand asa cum s-a petrecut in urmă cu 3 ani. De asemenea, deasupra Romanie ...

Inundaţii pe insulele greceşti Paros şi Mykonos în urma unor ploi diluviene / Şcoli închise pe mai multe insule la Marea Egee, în urma revărsării unor cursuri de apă
01/04/2025 12:31

 Insulele Paros şi Mykonos, foarte frecventate de turişti in sezonul estival, sunt afectate luni seara de ploi diluviene şi de inundaţii bruşte care continuă marţi, anunţă marţi oficiali locali, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei