Un hoţ ghinionist, dar şi norocos. Prins mereu, niciodată condamnat!
Dimensiune font:
Ieşeanul Dan B. e unul dintre cei mai vechi hoţi din oraş. S-a specializat în cele cu produse alimentare, doar în ultimii cinci ani s-a ales cu opt dosare penale. Recidivă cu impertinenţă. Alţi hoţi primesc cu executare, el a scăpat mereu până acum.
Asta pentru că, de fiecare dată, prejudiciile au fost recuperate în totalitate. Ultima dată, a încercat să plece dintr-un magazin din Nicolina cu o bucată de muşchi file de porc şi o bucată de muşchi ţigănesc, în valoare totală de 39 lei. Agentul de pază l-a oprit la timp, l-a percheziţionat şi a sunat poliţia. Agenţii au venit, au constatat, iar Dan şi-a mai adăugat un dosar penal la impresionanta-i colecţie. Îi era ciudă că n-apucase să înfulece nimic, dar foamea din acea zi l-a scăpat de condamnare.
După o scurtă anchetă, procurorul de caz a emis, în decembrie anul trecut, ordonanţa de renunţare la urmărirea penală: „nu există interes public în continuarea urmăririi penale cu privire la infracţiunea cercetată, ţinând cont de conținutul faptei și împrejurările concrete de săvârșire, prejudiciul de valoare mică ce a fost cauzat, existența unei disproporții vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea procesului penal și gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii”.
Judecătorul de cameră preliminară a admis, alaltăieri, ordonanţa procurorului. Dan a mai scăpat o dată de belea. Dacă ar fi apucat să guşte din cărniţă, nu se ştie. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau