„Medicina în dar și credința în vindecare”

* dialog cu prof. univ. dr. Daciana Elena Brănișteanu, fondatorul Primăverii  Dermatologice Ieșene, care începe astăzi în Capitala Moldovei. Un interviu despre puterea discretă a credinței și despre transformarea momentelor dificile în trepte către lumină, despre forța gesturilor mărunte și despre felul în care medicina și spiritualitatea se completează firesc într-un destin dedicat vindecării.

- Există vreo întrebare pe care o ocoliți demult, dar care ar putea schimba felul în care priviți lumea?

- Există întrebări care tulbură, care se insinuează tăcut în spațiul nostru interior și ne obligă la o formă de sinceritate radicală. Dar, dacă mă gândesc bine, nu cred că am o astfel de întrebare. Sau poate încă n-am lăsat-o să urce la suprafață. Răspund, de obicei, la orice – chiar și când întrebările pătrund adânc în viața mea privată. Sunt o persoană deschisă, prefer să pun toate cărțile pe masă.

- Care e acel gest mic, aparent nesemnificativ, care pentru dumneavoastră are greutatea unui principiu? Ce v-a dezvăluit despre ceea ce contează cu adevărat, dincolo de cuvinte și aparențe?

- Credința. Nu m-am născut cu ea, a venit târziu și mi-a reașezat întreaga viață. Nu cariera, nu familia – deși aveam modele solide acasă –, nu copiii și nu greutățile mi-au schimbat valorile, ci momentul de conștientizare a prezenței divine. Revelația că nu sunt singură și că puterea lui Dumnezeu se manifestă prin oameni. Din acel moment, nu m-am mai temut. Dacă ajung la o răscruce, aduc problema înaintea lui Dumnezeu, iar răspunsul vine întotdeauna. Și niciodată nu m-a înșelat. Chiar și încercările, suferințele au fost semințe din care a crescut omul care sunt astăzi. Le privesc ca pe niște trepte nevăzute care m-au ridicat, fără să știu, spre lumină. Nu le mai numesc eșecuri. Din clipa în care m-am întors cu fața către Dumnezeu, tot ce părea că „nu iese” a devenit lecție, temelie, drum. Am fost și ateu, da, am trecut pe acolo. Chiar și atunci, Dumnezeu avea răbdare cu mine. Mă veghea, tăcut, până când am fost pregătită să-L cunosc. Trecerea mea de la ateism la credință m-a învățat că nu poți forța să accepte credința.

- A existat vreun un simplu „mulțumesc” nerostit care v-a schimbat traiectoria profesională sau umană?

- Da, și de la pacienți, și de la studenți. Ei trebuie îmbărbătați, au nevoie de modele și, mai ales, trebuie recunoască importanța sacrificiului despre care se vorbește foarte puțin. Ceilalți, care nu sunt medici, își imaginează că dacă te-ai făcut doctor, e obligația ta să renunți la timpul tău liber, să-ți refuzi un hobby, să accepți să-ți vorbească pacientul oricum. Că el e pacient, are suferință, are o instrucție diferită, o personalitate diferită… Dar și medicul vine cu suferințele lui, are slăbiciuni, iar atunci trebuie găsită o cale de mijloc. Asta se învață prea puțin. De aceea, la PDI noi aducem dermatologi care au și studii de psihologie, care sunt și traineri. De exemplu, Mihaela Vidan Popa, dermatolog cu reale abilități – pacienții sunt niște fericiți să fie tratați de ea, care a urmat și Psihologia. Sau Nicolae Iordache Iordache, care a lucrat în industria farmaceutică și acum este trainer. El aduce o perspectivă extrem de interesantă legată de comportamentul medicului în fața unui pacient agresiv. De cele mai multe ori, medicul este empatic, iar cei cu credință au o liniște interioară, o lumină pe care o emană și liniștește bolnavul. Mulți studenți, din păcate, consideră că această empatie este o slăbiciune, că nu are ce căuta într-o relație științifică de diagnostic și tratament. Dar nu este așa. Pacientul nu se vindecă doar cu ajutorul cunoștințelor tale teoretice și practice. Se vindecă și cu lumina pe care o porți în tine, cu ceea ce vine din credință.

- Cum vedeți legătura dintre credință și știință în medicină?

- Mulți mă întreabă: „Să merg pe calea credinței sau pe calea științei?”, iar răspunsul meu este unul singur. „Dar de ce le separați?”. Nu trebuie să alegem între ele. Când pun un diagnostic, îmi vine în minte exact ce trebuie și poate că e un dar de la Dumnezeu. Găsesc cuvintele sau resursele potrivite. Nu există dihotomie între ele, se împletesc organic. Pentru mulți studenți, o astfel de atitudine este dificilă fiindcă în amfiteatru nu se vorbește clar despre acest aspect. Se vorbește timid, unii ascultă cu neîncredere, alții spun tranșant că nu trebuie amestecate. Dar nu e așa. Unii aleargă la Dumnezeu doar în nevoie, este o greșeală. Și studenții, și medicii ar trebui să învețe lecția recunoștinței. Așa cum mulțumim unui om care ne ajută, ar trebui să mulțumim și Creatorului.

- Ați făcut studii în Franța, ați putut rămâne acolo. De ce ați ales să reveniți și să rămâneți în România?

- Așa este, aș fi putut rămâne în Franța. Condițiile erau mai bune – și profesional, și pentru familia mea, dar m-ar fi despărțit de studenți și nu eram pregătită să pierd această bucurie. Mi s-a părut o pierdere prea mare. Studenții au fost întotdeauna o minune. I-am încurajat să-și aleagă cariere ambițioase, dacă sunt dispuși să muncească pe măsura ambiției, să nu se lase intimidați, să respecte valorile. Un motiv pentru care am creat Primăvara Dermatologică Ieșeană a fost tocmai acela de a aduce pe scenă modele și valori. Am început într-o perioadă în care părea că România nu mai are valori, cel puțin în medicină. Dar era o idee falsă. Existau, doar că nu aveau o scenă. Ei erau oricum oameni generoși, doar i-am așezat în altă lumină. Nu vreau să-mi asum meritul pentru ce sunt ei. Au strălucit mai tare pentru că le-am oferit o scenă. Este foarte important să fii valoros, dar și mai important este să fii în compania unor oameni valoroși. De la fiecare ai ceva de învățat. M-am simțit sprijinită de colegii mei din PDI și nu cred că sunt conștienți de câte putere îmi dau, cât mă încurajează. Aprecierea lor, modul în care vorbesc despre PDI, bucuria pe care mi-o transmit, toate acestea mă hrănesc. Nu poți construi nimic de unul singur. Nici PDI n-aș fi putut să-l apăr singură, mai ales în fața celor care l-au criticat sau nu i-au înțeles valoarea.

- Ce este, de fapt, Primăvara Dermatologică Ieșeană?

- Această manifestare este ceea ce dermatologia modernă are nevoie să fie. Sigur că există și Congresul Național de Dermatologie, foarte valoros, foarte științific. dar PDI a apărut dintr-o nevoie diferită. Pacienții au devenit mai complecși, iar medicii mai specializați. Au apărut două direcții: hiperspecializarea și abordarea interdisciplinară. Ambele au fost esențiale în transformarea practicii medicale. Noi am fost printre primii care au introdus interdisciplinaritatea în România. PDI crește acum de la sine, cu lectori impecabili (sosiți în acest an din România și din alte zece state – n.r.), cu prezentări excelente și cu o comunitate care s-a închegat. Manifestarea este recunoscută oficial de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, de autoritățile locale, de societăți medicale naționale și internaționale, de industria farmaceutică. A fost adoptată și susținută inclusiv de Academia de Științe Medicale. Participarea autorităților a oferit și mai multă vizibilitate. Este un eveniment care așază Iașul pe harta internațională a dermatologiei.

A consemnat Maura ANGHEL

În cifre, ediția 2025 a Primăverii Dermatologice Ieșene reflectă amploarea și consistența acestui efort colectiv: 36 de parteneri, 120 de lectori, 160 de cursuri, workshop-uri, prelegeri și simpozioane, peste 1250 de participanți, dar și parteneri importanți care au oferit o susținere semnificativă. Spiritul PDI 2025 este girat și de președinții de onoare ai acestei ediții -- Prof. Dr. Torello Lotti (Italia), Prof. Dr. Martin Röcken (Germania), Prof. Dr. Niazi Khursow (SUA), Prof. Dr. Dominik Heim (Elveția), Prof. Dr. Aristidis Tsatsakis (Grecia), Prof. Dr. Demetrios Spandidos (Grecia), Prof. Dr. Yan Valle (Canada) și Prof. Dr. Viorel Scripcariu (România).

Prof. univ. dr. Daciana Elena Brănișteanu este cadru didactic la UMF „Grigore T. Popa" și șeful Secției de Dermatologie din cadrul Spitalului Clinic Căi Ferate.