„Ne-am dorit atât de mult să devenim egale cu bărbații, încât, undeva pe traseu, ne-am pierdut”

  * dialog cu ing. Mădălina Bulai, proiectant de rețele hidroedilitare

 - Ce v-a purtat pașii spre această meserie dură? A fost o chemare limpede sau o poveste care s-a țesut în timp?
- A fost, oricât de clișeistic ar suna, chemarea destinului. Toată copilăria mi-am dorit să devin medic, de urgență chiar. În clasa a 12-a am descoperit genetică și mi-am îndreptat opțiunea spre Facultatea de Bioinginerie a Universității de Medicină și Farmacie din Iași, dar în anul al II-lea de studii am renunțat și m-am îndreptat spre Facultatea de Hidrotehnică. Așa mi-am cunoscut viitorul soț. Probabil că dacă nu m-aș fi răzgândit cu privire la orientarea mea profesională, acum nu aș fi fost aici. Și, bineînțeles, nu ar fi fost nici băiatul meu.

- Într-un univers tehnic, unde forța și calculul domină, cum ați reușit să împletiți rigoarea cu intuiția, structura cu delicatețea, fermitatea cu harul de a crea?
- Este foarte complicat. Domeniul în care activez este fără doar și poate „a man’s world”, iar societatea noastră nu este chiar atât de binevoitoare cu femeile. Am învățat de-a lungul timpului că unele răutăți sunt gratuite și ieșite din nevoia de a te simți superior și nu mă mai las afectată. Dar, încerc să îmi fac fiecare zi frumoasă. Nu lipsește cafeaua dimineața, înainte de a începe lucrul și am un birou plin cu produse de birotică, de toate culorile. Toți colegii actuali și foști știu cât de mult îmi place să scriu colorat. Este chiar amuzant cum am pe toate adresele un adevărat curcubeu. Într-un domeniu atât de „scorțos” cred că e foarte important să îți găsești acel ceva care să te scoată din rutină și care să te facă să vii cu drag la birou.

- A existat un moment în care v-ați simțit încercată dincolo de limite? Cum ați regăsit în acel ceas puterea de a renaște, asemenea unei flăcări ce nu se lasă stinsă?
- Chiar de curând. Anul trecut am avut câteva hopuri care inițial păreau de netrecut. Cred că există în parcursul nostru de maturizare praguri menite să ne dezvolte. Am învățat multe lecții valoroase. Am avut acel declic și mi-am dat seama că nu jobul este totul. Este o lume în care toți alergăm și este necesar câteodată să ne oprim și, pur și simplu, să ne bucurăm de viață, de copii, de timpul liber. Este greu, dar încerc, în măsura în care timpul îmi permite, să mă deconectez total de muncă și să petrec cât mai mult timp cu băiatul meu, acum, până mai crește și își va urma drumul lui.

- Care este frumusețea ascunsă a meseriei dumneavoastră? Unde găsiți bucuria creației într-un domeniu atât de riguros – proiectare de rețele hidroedilitare?
- Este un domeniu atât de frumos și care oferă foarte multe satisfacții, chiar dacă, prin specialitatea noastră, suntem ascunși ochilor lumii. Domeniul nostru nu este atât de vizibil ca și cel al construcțiilor civile, spre exemplu. Dar faptul că reușești să aduci o comunitate să aibă o viață decentă, cred că este una dintre marile realizări. Când lucram la cercetarea pentru teza de doctorat, am descoperit cât de multe comunități avem în țară fără acces la apă potabilă. Astăzi avem o acoperire de 75% prin proiectele implementate de toate firmele de profil.

- Dacă ar fi să surprindeți esența feminității într-un singur gest sau într-o singură alegere a vieții dumneavoastră, care ar fi acela?
- Din punctul meu de vedere, a fi feminină înseamnă, în primul rând, să fii tu, așa cum ești. Nu aș putea surprinde esența feminității într-un singur gest sau alegere făcută. Asta doar dacă nu mă gândesc la ce pantofi cu toc, rochie sau nuanță de ruj roșu să port astăzi. Sunt eu în fiecare zi.

- Locul femeii în lume… O scenă unde a fost când admirată, când uitată, când aplaudată, când contestată. Cum vedeți dumneavoastră acest dans al transformării?
- Ne-am dorit atât de mult să devenim egale cu bărbații, încât, undeva pe traseu, ne-am pierdut. Nu sunt adepta mișcării conform căreia femeia trebuie să stea la cratiță și să aibă grijă de casă și copii, dar ne-am pierdut o bună parte din feminitate. Femeile nu mai au grijă de cum arată, de cum se îmbracă, de cum vorbesc. Tot timpul mi-am spus că nu m-am născut în epoca care trebuie.

- Dacă vi s-ar oferi harul de a proiecta nu doar rețelele, ci însuși lumea viitorului pentru femei, cum ar arăta aceasta? Ce ați păstra din trecut, ce ați schimba pentru totdeauna?
- Aș schimba ignoranța oamenilor față de potențialul femeilor din jurul lor, în timp ce aș păstra simplitatea vieții. Lumea viitorului ar trebui să fie prosperă și lipsită de griji. Cred că asta își dorește orice femeie pentru familia ei.

A consemnat Maura ANGHEL