„Un proiect de suflet e cel al cărui spațiu sau siluetă îți declanșează emoția încă de la prima schiță”

 * dialog cu arhitectul Sorin Roșu, deținătorul unui important premiu la Festivalul BIG SEE Opening Perspectives de la Ljubljana, la secțiunea Interior Design

- Ce v-a inspirat să deveniți arhitect și cum a influențat acest lucru stilul dvs. arhitectural?

- De-a lungul anilor și în special în copilărie, am avut parte de experiențe senzoriale și interacțiuni umane favorabile care mi-au inoculat în subconștient ideea interesantă de a avea șansa de a modela spațiul, de a simți și exploata lumina, potențialul texturilor și materialelor într-un proces complex bazat pe imaginație, emoție, curaj, studiu și bineînțeles cumularea, filtrarea și interpretarea informațiilor esențiale, în procesul de creație. Îmi amintesc că la fiecare Crăciun găseam sub brad, printre cadouri, un bloc de desen cu pagini imaculate și texturate care miroseau incredibil și erau catifelate la atingere. Simțeam o poftă nebună să desenez cât mai repede, pe cât mai multe și pentru mine era cel mai frumos dar. Apoi am avut șansa ca bunicul meu să fie dulgher. În urmă cu mai bine de 40 de ani, dulgheria era o meserie complexă, diversificată și toate creațiile lui, care miroseau a lemn crud și proaspăt, mi se păreau extraordinare. Printre dalte, rindele și ferăstraie simțeam o dorință nebună să pot lăsa o amprentă cât de mică pe una dintre ele,chiar dacă mă apostrofa adesea: Măsoară de 3 ori și taie o dată! … și în continuare fac asta. Nu pot uita anii de liceu în care, în primele săptămâni după vacanța de vară, banca mea era o planșetă de lucru pe care așezam nerăbdător, aplecat ore în șir, cu multă cerneală, pe furnirul docil, povești întregi cu un trafor. De la un cerdac din lemn, scări, motociclete, până la siluete și multe alte schițe care îi fascinau pe colegi. Într-o zi, unul m-a întrebat: Auzi, nu crezi că ar trebui să devii arhitect? Și cu susținerea necondiționată a mamei, am început căutările…

Cred că toate trăirile și experiențele m-au condus cumva în și spre direcția în care vreau să merg - aceea în care emoția trebuie să se regăsească și să fie indusă prin ceea ce îmi propun să fac. Iubesc lumina reflectată de o suprafață imaculată și primitoare ca o foaie de hârtie, ador mirosul de lemn, atingerea și aspectul cald, iubesc transparența și deschiderea spre potențialul de filtrare al spațiului, iubesc oamenii și duc o luptă continuă în căutarea proporțiilor.

- Care sunt elementele de design pe care le considerați semnătura dvs și cum au fost primite de către cei cu care ați colaborat? De unde vine inspirația?

- Una dintre componentele nocive care ar putea influența negativ procesul de creație, cel puțin în primii ani de practică profesională, este tendința arhitectului de a arăta tot ce știe sau de a inventa cât mai multe, eventual în cadrul aceluiași proiect. Procesul de sedimentare, limpezire și identificarea unor repere care să-ți contureze un stil sau dobândirea unui limbaj coerent de exprimare care să reflecte maturitatea și capacitatea de a asimila și filtra informația, poate dura ani, zeci de ani sau poate nu se va întâmpla. Firește, în domeniu toți am studiat principiile arhitecturii moderne sub semnătura Le Corbusier, Frank Lloyd Wright, Ludwig Mies van der Rohe sau alte nume importante pentru modernism și faptul că operele lor sunt încă vii și de actualitate, naște ambiții și întrebarea: Cum?.

  De fiecare dată simt că orice îmi propun sau trebuie să fac, este esențial să aibă un concept, o idee coerentă trecută prin filtrul emoției sau invers, o emoție filtrată prin principii pragmatice și cunoștințele acumulate. În funcție de tema de proiectare, încerc să exprim gesturi clare, volume curate cu intersecții coerente care proiectează umbre dinamice și expresive, experimentez suprafețe vitrate generoase care să prelungească spațiile interioare spre exterior și să aducă împrejurimile în încăpere. Sunt generos cu placajele din lemn însă apreciez și potențialul metalului, betonului, rășinilor sau a altor materiale și placări la care avem acces datorită evoluției fulminante a tehnologiei în domeniu. Știu că trebuie să fii într-o căutare și o documentare continuă însă, în același timp, știu că emoția trebuie cultivată și educată. Simt că fiecare obiect pe care mi-l imaginez, de la un scaun la o construcție importantă ca amploare și destinație, trebuie să exprime ceva, să aibă o poveste în spate.

- Cum abordați sustenabilitatea în lucrări? Există practici specifice pe care le promovați în proiectele dvs pentru a proteja mediul? Care sunt cele mai inovatoare elemente pe care le-ați integrat în proiectele dvs?

- Agresivitatea mediului construit și lipsa de respect față de sit, de împrejurimi, este o problemă acută, iar tendința la nivel global este de a respecta, proteja și regenera mediul natural, de a reduce poluarea și consumul de energie. Ideea de sustenabilitate, durabilitate și respect față de mediu trebuie să apară de la prima schiță a unui proiect. Începând cu amplasarea, orientarea cardinală optimă, studiu de însorire și alte studii complexe, integrarea construcțiilor prin sistematizarea verticală atent gândită, integrarea sistemelor de energie alternativă, integrarea sistemelor Building Management Systems, atenția deosebită asupra tuturor detaliilor și, în special, ale anvelopantei și alegerea atentă a materialelor, sunt câteva dintre principiile pe care le respectăm și implementăm în proiectele noastre.

- Dintre toate proiectele pe care le-ați realizat, care are cea mai mare valoare de suflet pentru dvs și de ce?

- În cei aproape 20 de ani de profesie în cadrul biroului Perspective care se bucură încă de la început și de creativitatea, implicarea și susținerea arhitectei Ioana Balan, am experimentat o varietate largă de programe de arhitectură. Am încercat să mă aplec curios și să tratez cu respect meseria, indiferent de amploarea obiectului sau a proiectului la care am lucrat. Emoția a fost acolo tot timpul și la multe dintre ele am avut șansa să pot exprima ce simt sau ce aș vrea să semnifice. Am avut șansa să surprind strălucirea în ochii oamenilor când s-au simțit acasă în spațiul lor cu care „m-am jucat”, în care am pus și a rămas o parte din mine. Un proiect de suflet e cel al cărui spațiu sau siluetă îți declanșează emoția încă de la prima schiță și care îți induce trăiri atât în procesul de creație și implementare dar mai ales, în perioada de exploatare. Îmi este greu să fac un clasament când e vorba de suflet pentru că nu doar emoțiile pe care mi le provoacă sunt esențiale, aș fi un egoist indiferent. Bucuria se declanșează și amplifică atunci când spațiile sugerează și le induc celorlalți stările pentru care au fost modelate. Voi selecta doar două exemple. Periscopul de la firul ierbii este cel mai bun exemplu de cum un proiect cu dimensiuni reduse poate influența și trezi emoții prin încărcătură și simbolistică speciale când, după pandemie ne-am pierdut reperele sociale; foișorul cu trafoare „gemând” sub mușcate și iederă din plastic, odată asociat cu momentele plăcute de socializare cu cei dragi, este înlocuit cu un gest în aparență egoist și indiferent la natură. Volumul dinamic nu sugerează altceva decât un semnal puternic că ne-am săturat să #rezistăm, vrem să ne #regăsim cu cei dragi, vrem să ne #ridicăm și să aruncăm o nouă privire asupra civilizației, vrem să fim din nou împreună!

În același timp, proiectele de amploare, chiar și cele de funcțiuni publice, trebuie să aibă șansa să inspire emoție, să rămână proiecte de suflet. Poate Centrul de îngrijiri paliative, proiectat cu ceva ani în urmă dar finalizat recent, a revenit în atenția mea. Probabil toți tresărim la auzul cuvintelor „îngrijiri paliative” pentru că în subconștient le asociem cu inevitabilul final, cu agonia care poate fi amplificată de absența celor dragi și departarea de „acasă”. Curtea interioară cu rol pragmatic de iluminare naturală, frecvent întâlnită în cadrul unui astfel de program, în proiectul nostru are altă semnificație, este o prelungire a spațiilor interioare, un loc de regăsire, împăcare și liniștire iar spațiul este conectat cu capela „aparent incomod amplasată”, și filtrat prin fantele din pereții exteriori. Spațiile gravitează în jurul curții interioare iar funcționalul depășește bariera rigidității, integrându-se zone comune de socializare, extinse spre exterior prin intermediul porticelor din lemn. Arhitectura „de acasă” este la scară umană, cu proporții de bun-simț și cu materiale naturale, calde, prietenoase cu omul și natura.

- Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat în realizarea proiectelor și ce lecții importante ați învățat din aceste experiențe?

- Dincolo de provocările și dificultățile algoritmului pe care și-l organizează fiecare arhitect, constând în creionarea unei teme de proiectare concludente prin documentare susținută, discuții ample și investigare, exemplificare și expunerea principiilor, direcțiilor generale și viziunii biroului, consider că una dintre marile provocări ale meseriei este cea de comunicare, de susținere a inovațiilor, a soluțiilor care ies din zona confortului și a imaginii generale cu care sunt obișnuiți sau la care se așteaptă unii beneficiari. Există situații în care rolul meseriei de arhitect, a profesionistului în general, nu este pe deplin înțeles și în direcția asta consider că există 2 factori perturbatori principali: comunicarea defectuoasă din motive ce pot ține de ambele părți și lipsa de educație în domeniu. În general, comunismul a lăsat o amprentă serioasă în ceea ce privește rigiditatea în sensul funcționalismului, pe de o parte dar și a derapajului spre megalomanie, spre arhitectura ieșită din scară, pe de altă parte. Discuția este mult mai amplă, însă am înțeles că tot ce facem trebuie foarte bine fundamentat, explicat și susținut atât la nivel conceptual cât și sub aspect tehnic altfel, rezultatul poate fi discutabil.

- Cum contribuie proiectele dvs la dezvoltarea comunităților locale în care ați lucrat, la îmbunătățirea calității vieții rezidenților și nu doar?

- Programele variate pe care le-am explorat și proiectat, de la locuințe individuale, colective, clădiri administrative, de cultură, sănătate, învățământ, construcții și amenajări sportive, amenajări interioare rezidențiale sau de birouri, au venit ca intenții și răspunsuri firești la nevoile și cerințele individuale sau ale comunităților însă, de fiecare dată am încercat să depășim rolul strict pragmatic al unei construcții sau amenajări.

- Ați câștigat un premiu important la un festival de renume din Slovenia. Ne-ar plăcea să aflăm povestea care a dus la acest succes.

- Provocarea a venit în 2021, în plină criză pandemică atunci când designerul Silvia Pintilie, de la Inland Deco, mi-a propus un parteneriat în realizarea unor proiecte ample pe zona de office. Scopul comun, exprimat printr-un limbaj coerent și unitar, a fost de a identifica soluții pentru problemele de natură socială specifice perioadei respective. Au fost o serie de proiecte ample în Cluj, Iași, București, Timișoara și Baia Mare, toate înscriindu-se în aceeași direcție și se pare că Bumerangul de la Cluj, a convins prin concept, coerență, inventivitate, plasticitate și gestionarea atentă a emoției. Bumerangul este cuvântul cheie care sugerează și susține ideea revenirii, Arcul în timp care conține mesaje plasate în perioade diferite.

Intenția de a contura un concept coerent, a presupus adaptarea temei de proiectare la contextul specific perioadei, în care problemele de distanțare socială generate, pe de o parte de pandemie și, pe de altă parte, de migrațiile de populație, sunt probleme globale, cu efect de domino în toate domeniile. Spațiul de lucru, configurat de-a lungul timpului într-o direcție predominant pragmatică, trebuie să aibă mai multe valențe și să contribuie la normalizarea și restabilirea relațiilor sociale și să fie un mediu în care tendințele actuale spre individualism și izolare să fie atenuate. Experimentul social este un aspect complex, analizat de specialiști din multe domenii iar noi, inventatorii de spații, avem o contribuție importantă în acest demers. Ne propunem să experimentăm și să integrăm spații ca Agora, Community Place, Innovation Room, Huddle Space, Play Area. Agora, în sensul ei extrovertit, este piața centrală spre care se deschid celelalte funcțiuni, pe care le subordonează.

  Spațiile secundare sunt înglobate în clădiri cu fațade neutre fiind placate cu placaj ceramic antracit care este un suport pentru povești și mesaje în scopul reinventării, regăsirii și refacerii relațiilor umane. Însă Agora, în sensul ei introvertit, odată ce te-a absorbit, se transformă în cuib, acel spațiu în care te simți protejat, și că nu ești singur. Principala provocare a proiectului a fost aceea de a proiecta și urmări execuția online și de a purta discuții ample cu oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată fizic.

Premiul pentru proiectul Boomerang Offices, în cadrul BIG SEE Opening Perspectives la secțiunea Interior Design Award 2024 vine ca o confirmare că direcția în care ne-am propus să mergem, este ceea ce trebuie iar pentru Iași și nu numai, consider că este un câștig și o certificare că în comunitatea noastră sunt mulți oameni care vor să facă bine.

- Cine este omul Sorin Roșu, dincolo de parafa de arhitect?

- Dacă din punct de vedere profesional pot să încerc să-mi fac o caracterizare după criterii obiective, evaluarea omului Sorin Roșu probabil ar trebui apreciată de cei dragi și de oamenii printre care trăiesc. Sunt conștient că profesia de arhitect presupune sacrificii în viața personală, știu că Raluca (Raluca Roșu, cadru universitar, soția sa – n.r.) și-a exersat răbdarea cu studenții și de multe ori acceptă ca meseria să fie interpusă, iar Tudor (fiul său – n.r.) este răbdător și m-a învățat că timpul petrecut cu el este cel mai prețios. Încă din copilărie am fost fascinat de lumea motocicletelor, de la mecanismele complexe la campionatele de mare viteză. Am dezvoltat o pasiune încercând să mă bucur de momentele în care pot evada și călători în țară și în Europa, sunt momente de regăsire, de emoție, experiențe vizuale și olfactive unice pentru mine. Îmi place să călătoresc cu cei dragi în locuri și orașe frumoase, încărcate de istorie unde pot împărtăși și dezvolta pasiunea pentru arhitectura de bună calitate. Iubesc oamenii, momentele, locurile și tot ce poate provoca cea mai mică emoție. Nu știu să urăsc și nici nu vreau să învăț, însă mă deranjează și enervează neștiința,a superficialitatea și aroganța gratuită. Mi-am propus să nu-mi fac niciodată meseria doar pentru beneficii financiare. Nu am un anume program de arhitectură pe care să visez să-l ating, proiectul la care visez este cel prin care reușești să materializezi și să transmiți cel mai bine ce ți-ai propus și ai simțit.

A consemnat Maura ANGHEL