Orașele germane se plâng de invazia imigranţilor români și bulgari
Dimensiune font:
În țările lor de origine trăiau în sărăcie. Veniți în Germania, nu toţi imigranţii români și bulgari reușesc să-şi îmbunătățească situația materială și devin o povară pentru administrațiile locale, scrie publicaţia germană Spiegel în ediţia online. Mai multe administraţii locale s-au plâns că nu au bani pentru a acoperi costurile imigranţilor și solicită ajutorul Guvernului federal de la Berlin.
După ce zilele trecute primarul Londrei, Boris Johnson, îşi exprima îngrijorarea faţă de numărul de imigranţi români şi bulgari ce ar putea să sosească în Marea Britanie şi solicita Guvernului să ia în considerare adoptarea de noi măsuri care să împiedice creşterea numărului imigranţilor, acum reprezentanţii administraţiilor locale germane se plâng de imigranții din România și Bulgaria.
"Echilibrul și pacea socială au fost extrem de vulnerabile", se arată într-o declarație comună a Consiliului Orașelor germane obținută de publicaţia germană Spiegel. Mulți imigranți s-au stabilit deja în cartiere în care rata șomajului este deja crescută. Cele mai afectate ar fi administrațiile locale din Berlin, Dortmund, Duisburg, Hamburg, Hannovra, Munchen și Offenbach.
În unele orașe, numărul imigranţilor din România și Bulgaria a crescut de șase ori faţă de anul 2006. Având în vedere că cei mai mulţi dintre imigranţi sunt persoane care trăiau în condiţii precare în ţara lor și sunt slab pregătiți din punct de vedere profesional, în Germania au slabe şanse să-şi găsească un loc de muncă. Deosebit de problematic pentru Consiliul orașelor este procentul mare de romi, care trăiesc în condiţii mizere în case dărăpănate.
Municipalitățile germane se plâng că suportă "costurile acestei imigrații a sărăciei", pentru adăposturi de urgență, asistență medicală și servicii sociale, şi cer ajutorul Guvernului federal de la Berlin.
"Ne așteptăm la o susținere serioasă din partea Guvernului federal", a declarat senatorul de Hamburg Detlef Scheele (SPD). La inițiativa sa, un grup de lucru se vor întâlni în această săptămână pentru a discuta problema imigranţilor.
sursa: rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau