OTV rămâne închisă, a decis Curtea de Apel Bucureşti

default

Dimensiune font:

| 31-01-2013 00:00

 

Cererea de suspendare a deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului din 22 ianuarie privind retragerea licenţei de emisie a OTV a fost respinsă, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, decizia putând fi contestată la instanţa supremă.

Instanţa a respins cererea firmei Ocram Televiziune de suspendare provizorie a deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului până la rămânerea irevocabilă a solicitării de anulare a hotărârii CNA, considerând că aceasta este nefondată.

 

Decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs la instanţa supremă.

De altfel, Dan Diaconescu a declarat pentru o televiziune de ştiri că urmează să atace sentinţa judecătorilor prin recurs şi că aşteaptă motivarea în cazul deciziei.

"În instanţele din România, orice se poate întâmpla. Avem dreptul la recurs şi ne vom adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde cred că ne vom câştiga dreptatea. Trebuie să aşteptăm motivarea, să vedem ce s-a invocat şi care este poziţia membrilor CNA", a declarat Dan Diaconescu, lăsând să se înţeleagă că va riposta dur împotriva CNA şi a Justiţiei.

Patronul OTV se află în prezent în Slatina, unde participă la un protest legat de închiderea postului său de televiziune.

Avocaţii de la firma de avocatură Fenechiu-Savu şi Asociaţii, care reprezintă firma Ocram Televiziune, au depus, în 23 ianuarie, la Curtea de Apel Bucureşti, o cerere de anulare a deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului din 22 ianuarie privind retragerea licenţei de emisie a OTV, instanţa stabilind termenul de judecată în 6 martie.

În aceeaşi zi, avocaţii au depus la Curtea de Apel Bucureşti şi o cerere de suspendare provizorie a deciziei CNA, până la rămânerea irevocabilă a solicitării de anulare a hotărârii Consiliului Naţional al Audiovizualului, aceasta fiind respinsă de instanţă.

Avocaţii au spus că în cele două cereri depuse la Curtea de Apel Bucureşti în legătură cu decizia CNA de retragere a licenţei OTV sunt invocate "trei motive mari şi late".

"Primul motiv este acela că amenzile vechi au fost contestate, iar faptul că ele, contestaţiile, au fost respinse definitiv după deschiderea procedurii, chiar dacă erau amenzi prealabile, şi prin urmare datoria era dinaintea procedurii, nu ne permitea să le plătim", au arătat avocaţii OTV.

Odată cu deschiderea procedurii falimentului, au mai precizat aceştia, nu mai pot fi plătite datoriile restante. "Odată ce s-a deschis o procedură, nu poţi plăti nimic, nicio plată ce o datorai la momentul deschiderii procedurii. Deci acele amenzi de care vorbesc ei (CNA - n.r. ) nu puteau legal fi achitate. Relativ la amenzile de după deschiderea procedurii, respectiv 28 martie 2012, toate au fost contestate. Niciuna nu era irevocabil pierdută", au mai declarat sursele citate.

Al doilea motiv, susţin avocaţii OTV, este legat de faptul că hotărârea a fost luată de un Consiliu constituit nestatutar. "Pentru că preşedinta CNA a fost validată în ziua când s-a dat suspendare. Nici măcar nu fusese publicată în Monitorul Oficial numirea ei. S-a publicat a doua zi. Ea nu era preşedintele CNA. Iar faptul că ei au optat pe varianta semnării documentelor de către vicepreşedintele CNA, care era legal, este o pură ficţiune, pentru că şedinţa a fost condusă de un preşedinte nestatutar, motiv pentru care şedinţa respectivă este nulă", spun aceleaşi surse.

Al treilea motiv menţionat în cele două documente este acela că faptele pentru care s-a dat respectiva decizie "nu sunt descrise în niciun fel". "Decizia CNA este nemotivată. Are o pagină", afirmă avocaţii OTV.

În 28 ianuarie, Dan Diaconescu a depus la Parchetul instanţei supreme o plângere la adresa membrilor CNA, pe care îi acuză de abuz în serviciu în legătură cu deciziile de retragere a licenţei de emisie a OTV şi de amendare după închiderea postului.

CNA a retras, în şedinţa din 22 ianuarie, cu unanimitate de voturi, licenţa audiovizuală a televiziunii OTV, fapt care presupune că postul controlat de Dan Diaconescu nu mai poate emite. Licenţa OTV, care ar fi expirat de drept pe 28 martie 2013, a fost retrasă la propunerea Laurei Georgescu, preşedintele CNA, cu unanimitate de voturi.

Licenţa OTV - un post aflat în lista televiziunilor "must carry", pe care cabliştii trebuie să le retransmită în mod obligatoriu - a fost retrasă din cauză că societatea Ocram Televiziune SRL, care deţine licenţa televiziunii, nu a făcut dovada plăţii unor amenzi aplicate de Consiliu pentru încălcări ale legislaţiei audiovizualului, în anii 2009, 2010, 2011 şi 2012. Potrivit articolului 57, alineatul 1, litera d din Legea audiovizualului, "Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situaţii: titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia".

OTV a primit amenzi în cuantum de 1,17 milioane de lei de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, începând din anul 2009 şi până pe 28 martie 2012, când televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat în insolvenţă, şi nu a făcut la CNA dovada achitării lor. Amenzile aplicate la CNA merg la bugetul de stat.

După luarea hotărârii de retragere a licenţei OTV, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a declarat pentru jurnaliştii aflaţi la şedinţa Consiliului că decizia CNA de retragere a licenţei OTV urma să fie trimisă postului OTV în după-amiaza zilei de 22 ianuarie. Potrivit Laurei Georgescu, decizia CNA trebuie pusă în aplicare imediat ce este primită oficial de reprezentanţii OTV.

Ea a spus că a propus retragerea licenţei postului OTV pentru că această televiziune a făcut "un abuz unic" în istoria CNA şi în istoria României, respectiv a solicitat instanţei şi a şi primit atribuirea calităţii de "consumator captiv în raport cu CNA".

Totodată, Laura Georgescu a spus că CNA a pierdut acest proces la fond, dar a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. "CNA a pierdut fondul. Am în acest moment o sentinţă definitivă, dar nu am şi caracterul irevocabil. Cu el mai pot lupta şi cu el mai pot întoarce (...) CNA a făcut deja recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A fost prima măsură pe care am luat-o", a spus Laura Georgescu.

Societatea Ocram Televiziune SRL este în insolvenţă din data de 28 martie 2012.

Asociaţii societăţii Ocram Televiziune SRL sunt: Dan Diaconescu - asociat principal (80,1%) şi GMG Media Box SA (19,9%). Acţionarii GMG Media Box SA: PSV Company SA (99,996%), Enache Sorin şi Druică Constantin (cu câte 0,002%). Acţionarii PSV Company SA sunt: Elbahold Limited (Cipru) - 54,422728%, Asociaţia salariaţilor din SNP Petrom SA (25 asociaţi) - 25%, PSV Company SA - 10,010714% şi Acţionari persoane fizice (8577) - 10,566558%. Acţionar unic al Elbahold Limited (Cipru) este Berhill Limited (Cipru), al cărei acţionar unic este Luca Liviu.

OTV a început să emită în 6 septembrie 2001. Licenţa postului OTV a mai fost retrasă o dată de CNA, în anul 2002, pe vremea când Consiliul era condus de Ralu Filip.

Pe de altă parte, Dan Diaconescu controlează şi postul DDTV, unde este de aşteptat să îşi mute emisiunea "Dan Diaconescu Direct", după încetarea emisiei OTV.

Licenţa audiovizuală a televiziunii DDTV va expira pe 24 februarie 2014. Licenţa DDTV (DIRECT DIGITAL TV) este deţinută de societatea Telecroma Media SRL, ai cărei asociaţi sunt: Floştoiu Ion Florin - asociat principal (61,65%), Diaconescu Iulius Mario (33,35%) şi Al Attar Khaldoun (5%).

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei