Parlamentul a aprobat cumpărarea a 32 de avioane F-35 / Achiziția ajunge la 6,5 miliarde de dolari
Dimensiune font:
Parlamentul a aprobat marți, solicitarea ministrului Apărării prin care se achiziționează 32 de avioane F-35. Cea mai scumpă achiziție din istoria Armatei ajunge la 6,5 miliarde de dolari fără TVA.
Armata a cerut aprobarea Parlamentului pentru demararea primei faze a programului F-35, potrivit unui document trimis Parlamentului și consultat de HotNews.ro. Solicitarea MapN presupune achiziţia a 32 de avioane F-35, de motoare, a Suportului logistic inițial, a Serviciilor de instruire, de simulatoare de zbor şi de muniţii aer-aer și aer-sol, pentru o valoare estimată de 6,5 miliarde de dolari.
F-35 pentru România, în două faze. Forțele Aeriene vor avea în total 48 de aeronave de generația a 5-a
Astfel, România dorește să se doteze cu avioane F-35 în două faze: Faza 1 (2 escadrile-32 de avioane), Faza 2 (1 escadrila-16 avioane).
„În acest context, solicităm aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru iniţierea procedurii de atribuire a acordurilor aferente achiziției a 32 de avioane F-35, în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol de generația a V-a, F-35", prin programul de asistenţă de securitate Foreign Military Sales (FMS).”, transmite MApN.
Costul primei achiziții de F-35 - 6,5 miliarde de dolari
- Faza 1 a programului de înzestrare va fi inițiată în anul 2023 și presupune achiziţia a 32 de avioane F-35, de motoare, a Suportului logistic inițial, a Serviciilor de instruire, de simulatoare de zbor şi de muniţii aer-aer și aer-sol, pentru o valoare estimată de 6,5 miliarde USD, iar cantităţile de echipamente, altele decât aeronavele, ce vor fi achiziţionate urmează a fi stabilite cu exactitate după inițierea procedurii de atribuire a respectivului contract de achiziţie.
Avioanele F-35, după 2030
Klaus Iohannis deja anunțase încă din februarie 2022 că România va achiziționa modelul F-35, avionul de generația a 5-a produs de Lockheed Martin și care a început să fie cel mai selectat avion nou a multor state membre NATO, inclusiv Norvegia care face trecerea de la F-16, avioane ce vor ajunge astfel la noi.
Tranziția spre avioanele de generația a V-a, chiar dacă teoretic este programată să aibă loc după 2030, va dura ani și presupune pe lângă contracte semnate din timp și plăți mari făcute în tranșe înainte de a vedea efectiv aparatele livrate, și pregătiri ce țin de infrastructură, logistică și de pregătire a piloților.
Cehia cumpără 24 de avioane F-35 tot pentru 6,5 miliarde de dolari, dar le va primi mai repede
Cehia va achiziționa și ea 24 de avioane de luptă americane F-35, a anunţat la finalul lunii septembrie premierul Petr Fiala. „Primele F-35 vor fi gata în 2029, iar piloţii noştri vor începe atunci antrenamentele în Statele Unite”, a declarat premierul Fiala pentru presă. Potrivit acestuia, primele F-35 vor ajunge în Cehia în 2031, iar armata cehă va avea toate cele 24 de avioane până în 2035.
Ministrul apărării, Jana Cernochova, a declarat că preţul total al tranzacţiei se ridică la 150 de miliarde de coroane (6,5 miliarde de dolari).
„Vom plăti circa 106 miliarde de coroane pentru avioane, muniţii, simulatoare, antrenament şi alte elemente până în 2034”, a declarat Cernochova pentru presă.
Restul va fi alocat mai ales pentru achiziţionarea de combustibil, iar aceşti bani vor rămâne astfel la bugetul de stat ceh, a adăugat ea.
Polonia plătește mai puțin pe 32 de avioane F-35, dar fără muniții și un termen mai scurt pentru livrare
Polonia va plăti circa 4,6 miliarde de dolari pentru 32 de avioane de vânătoare noi de generația a cincea F-35.
Totuși, trebuie subliniat că avioanele poloneze vor fi livrate începând cu anul 2024, însă contractul nu include armament și nu are nicio componentă de offset.
Totodată, cele două programe nu pot fi comparate întru-totul pentru că multe elemente ce țin de pachetul logistic și de pregătire pot diferi substanțial. În plus, pachetul României include și muniția aer-aer și aer-sol.
Specificațiile avioanelor de generația a cincea F-35
F-35 este un avion de ultimă generație, considerat „invizibil” pentru radar. Avioanele de tip „stealth” precum F-35 se folosesc de forme specifice ale fuselajului și de o vopsea specială astfel încât undele radar să fie „absorbite” și să se reflecte cât mai puțin atunci când lovesc aeronava. Secțiunea radar a unui astfel de avion poate ajunge să fie la fel de mică precum a unei păsări.
F-35A
Echipaj: 1
Lungime: 15,37 m
Anvergura aripilor: 10,65 m
Înălțime: 5,28 m
Suprafață portantă: 42,7 mp
Masa (gol): 13,29 t
Masa (echipat): 22,4 t
Masa maximă la decolare: 31 t
Motor: 1× Pratt & Whitney F135 afterburning turbofan, (177 kN)
Viteza maximă: Mach 1,6 (1.200 mph, 2.000 km/h)
Raza de luptă: 1.300 km
Limită G: 9
Plafon operațional: 50.000 ft (15.000 m)
Rata de urcare: ~40.000 ft/min (200 m/s)
Armament:
- Tun 1x25 mm GAU-22/A (180 proiectile)
- Puncte de acroșaj: 4 interne în configurație stealth / 6 puncte externe
Radar: AN/APG-81 AESA, sistem electro-optic și sistem de bruiaj
România cumpără acum 32 de avioane F-16 din Norvegia
România a semnat în noiembrie 2022 contractul de achiziție a 32 de avioane F-16 în configurația M6.5.2, motoare de rezervă și suport logistic de la Guvernul Regatului Norvegiei. Contractul prevede că primele aeronave vor veni în România încă din 2023.
Valoarea contractului semnat cu Guvernul Regatului Norvegiei este de 388 milioane euro și se va derula pe o perioadă de trei ani, primele aeronave urmând să fie livrate spre sfârșitul anului 2023.
Avioanele vor fi livrate României în stare operațională, cu o resursă disponibilă care va permite operarea acestora de către Forțele Aeriene Române pentru o perioadă de minim 10 ani, respectiv pe durata perioadei de tranziție la avioanele de generația a V-a.
Ce alte avioane F-16 mai operează România acum și cât au costat. Ele vor fi modernizate
În prezent, Forțele Aeriene Române au în dotare 17 aeronave F-16 în configurație M5.2R, care vor fi modernizate la configurația M6.6, achiziționate în baza prevederilor Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”.
Cele 17 avioane F-16 au fost cumpărate în două tranșe din Portugalia și au fost modernizate cu ajutorul SUA.
Prima tranșă a presupus 12 avioane F-16 pe care le-a modernizat printr-un proces numit MidLife Upgrade (MLU). Ele au fost modernizate la standardul F-16 MLU 5.2R, aducându-le în esența undeva la echivalentul unor avioane F-16 mult mai moderne (echivalentul block 40 cu unele elemente block 50/52).
Printre elementele cheie ale procesului de upgrade se numără: Motorizare F100-PW-220E – control digital; cabină standard F-16 C/D Block 50/52, compatibilă cu sistemele de vedere pe timp de noapte; două display-uri multifuncționale color; computer modular de misiune; radar de control al focului modernizat; sistem de navigație hibrid; sistem avansat de identificare amic-inamic; sistem de management pentru razboi electronic; sistem de transmitere a datelor Link 16.
Pe lângă acestea, pachetul a inclus și integrarea altor dispozitive: SniperPod (container extern pentru cercetare și ochire) și JHMCS (Joint Helmet Mounted Cueing System - cască cu afișaj electornic) pentru folosirea lor cu rachetele de tip AIM-120C-7 AMRAAM și AIM-9 M și X Sidewinder (la fel, achiziționate de România).
Tot pachetul a costat România circa 628 de milioane de euro, inclusiv pregătirea personalului.
A doua tranșă a presupus achiziția a alte 5 aeronave F-16 din Portugalia, aeronave trecute și ele prin procesul MLU.
Ulterior, România a cerut aprobarea Congresului SUA pentru a-și moderniza toate cele 17 aeronave, un proiect parte din programul de 280 de milioane de euro prin care România achiziționase din Portugalia cele cinci aparate.
„Cele cinci aeronave vor avea aceeași configurație cu cele 12 aflate deja în dotarea Forțelor Aeriene Române, respectiv M.5.2R, iar pachetul de bunuri și servicii include și modernizarea tuturor celor 17 avioane F-16 ale Armatei Române la o configurație superioară, respectiv M.6.X”, transmitea MApN când s-a parafat cumpărarea celor cinci avioane F-16 din Portugalia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau