Paul de România, fără urmă la mai bine de 7 luni de la condamnarea sa în dosarul Ferma Băneasa / Care este situația altor 9 mari fugari ai României

ciocan  codul-penal

Dimensiune font:

| 12-08-2021 09:45

 Paul de România este dispărut fără urmă, fiind dat în urmărire în decembrie 2020, când a fost condamnat definitiv de instanța supremă la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. El a fugit din țară. Din lista celor 10 mari fugari, doar în cazul a 2 - Avraham Morgenstern și Cristian Rizea - procedurile de extrădare sunt în curs.

 
În 17 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat verdictul final în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar Prinţul Paul a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare. În prima instanță, el primise 3 ani cu suspendare.

 

Acuzaţiile vizează infracţiuni comise în perioada 2006 - 2013, pentru obținerea unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de Paul de România. Prejudiciul în acest dosar depășește 145 de milioane de euro, 135 de milioane de euro reprezentând numai contravaloarea terenurilor fostei ferme regale de la Băneasa, iar 10 milioane de euro, pădurea Fundu Sacului din Snagov.
 
După pronunțarea deciziei de condamnare, polițiștii au mers la locuința lui Paul al României, din centrul Capitalei, pentru a-l duce la penitenciar, însă nu l-au găsit acasă. De atunci, el este dat în urmărire internațională și căutat de Poliția Română.


HotNews.ro a solicitat încă de marți un punct de vedere Poliției Române, iar când va fi transmis de instituție îl vom publica.

 

Lista marilor fugari ai României

 

Pe lista marilor fugari ai României se mai află: Aurel Gabriel Popoviciu, Mario Iorgulescu, Alexander Bogdan Adamescu, Alina Bica, Avraham Morgenstern, Cristian Rizea, Nela Ignatenko, Dragoș Săvulescu și Sebastian Ghiță. Doar în cazul a doi dintre ei procedurile de extrădare sunt în curs, conform informațiilor transmise HotNews.ro de către Ministerul Justiției.

 

 

Stadiul procedurilor

 

Prezentăm situația transmisă de Ministerul Justiției, la solicitarea HotNews.ro:
 
1. Aurel Gabriel Popoviciu

 

În temeiul mandatului european de arestare emis de către Curtea de Apel București, Secția I penală, instanța competentă din Marea Britanie a dispus predarea la data de 12.07.2019. Popoviciu a formulat apel, care a fost admis la data de 11.06.2021.

 

În august 2017, omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare în dosarul Băneasa. Omul de afaceri se afla încă de la acel moment în Marea Britanie.

 

Conform procurorilor, în perioada 2000-2004, o serie de înţelegeri, cel puţin îndoielnice, între Puiu Popoviciu şi Ioan Niculae Alecu, pe atunci rector al universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, au făcut ca un teren de 224 de hectare să fie cumpărat la un preţ de nimic de către o companie controlată de omul de afaceri.

 

2. Mario Iorgulescu
 
În prezent, este localizat în Italia, iar procedura de solicitare a predării se desfășoară în temeiul mandatului european de arestare, care presupune contactul direct între autoritățile judiciare.

 

În august 2020, Mario Iorgulescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. Pe numele lui există un mandat european de arestare emis de Tribunalul București. Procedura se desfășoară pe cale directă, între instanța română și cea italiană. Arestat în lipsă, fiul lui Gino Iorgulescu - aflat în Italia - a sesizat Curtea Constituțională cu trei excepţii de neconstituţionalitate, reclamând că i se încalcă drepturile, inclusiv dreptul la un proces echitabil.

 

În noaptea de 7 spre 8 septembrie 2019, fiul lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a accidentat mortal cu maşina un tânăr de 24 ani. Procurorii Tribunalului București spun că Mario Iorgulescu era băut şi sub influenţa cocainei. După accident, Iorgulescu jr a fost transferat de familie în Italia, de unde nu s-a mai întors.
 
3. Alexander Bogdan Adamescu
 
Predarea sa către România a fost dispusă de către autoritățile competente din Marea Britanie. Căile de atac formulate de persoana în cauză au fost epuizate și respinse. Predarea va putea avea loc în momentul în care autoritățile britanice vor comunica Ministerului Justiției român această informație.

 

În 26 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv arestarea preventivă în lipsă a lui Alexander Adamescu, în dosarul în care este acuzat că, împreună cu tatăl său, omul de afaceri Dan Adamescu (decedat între timp), a dat mită 15.000 de euro şi 23.000 de lei judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa de la Tribunalul Bucureşti, pentru soluţii favorabile în dosare de insolvenţă.

 

Adamescu Jr. a încercat să împiedice extrădarea în România, pe motiv că îi sunt încălcate drepturile și că este victima unui proces politic.

 

În 15 iunie 2021, el a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, iar dosarul lui a fost trimis spre judecare tot la Tribunalul București.
 
”Mandatul european de arestare a fost emis anterior, după ce procurorii au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezența inculpatului în fața organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor și în final sustragerea de la urmărirea penală. În baza acestui mandat, inculpatul a fost reținut de autoritățile britanice la data de 13.06.2016, dar nici până în prezent nu a fost predat către România”, spunea DNA.
 
4. Alina Bica

 

Se află în Italia, procedura desfășurându-se pe cale directă între instanța română și instanța italiană. Instanța italiană a recunoscut sentința pronunțată în România și a dispus executarea pedepsei în Italia, potrivit legislației italiene.

 

Fosta șefă a DIICOT a fost condamnată definitiv, în noiembrie 2019, la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender.

 

Ea era dată în urmărire internațională și a fost reținută în iulie 2020 în Italia, unde se afla din 2019. Alina Bica a fugit din România la începutul lui 2018, iar o perioadă s-a aflat în Costa Rica, împreună cu Elena Udrea.

 

5. Avraham Morgenstern

 

Procedurile de extrădare sunt în curs.

 

Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost condamnat în lipsă, în august 2017, la opt ani de închisoare. El era însă, dispărut, deşi se afla sub control judiciar, în 8 mai 2017 prezentându-se pentru ultima dată la poliţie, conform termenilor controlului judiciar. În 13 iunie Curtea de Apel Bucureşti a emis mandat european de arestare pe numele său.
Fost partener de afaceri şi apropiat al fostului primar Radu Mazăre, Avraham Morgenstern a fost reținut în decembrie 2017 la Buenos Aires, anunța atunci Poliția Română.

 

În rechizitoriul din februarie 2015, procurorii DNA arătau că, în perioada 2009 - 2014, Morgenstern, în calitate de administrator al Shapir Structures, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat (RAEDPP) Constanţa şi Confort Urban Constanţa şi nici facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte. Astfel, conform DNA, ar fi provocat un prejudiciu bugetului de stat de peste 10.000.000 de euro.
 
6 Cristian Rizea

 

Procedurile de extrădare sunt în curs.

 

Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost condamnat definitiv în 2019 la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor. El a fugit în Republica Moldova.

 

În noiembrie 2020, fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon a anunțat că i-a retras cetățenia lui Cristian Rizea. ​Dodon susținea că nu el i-ar fi acordat cetățenia moldovenească fostului deputat PSD, că i-o va retrage și-l va extrăda în România.

 

În martie 2021, Cristian Rizea a fost trimis în judecată de Procuratura din Republica Moldova, pentru fals în declarații comis la obținerea cetățeniei acestei țări.

 

Fostul deputat PSD a scos o carte, ”Spovedania lui Rizea” în care acuză mai mulți oameni de afaceri, politicieni, jurnaliști sau ofițeri din servicii că sunt organizați în grupuri infracționale care au ”jefuit România”.

 

7. Nela Ignatenko

 

Persoana căutată se află în Belgia, iar procedura se desfășoară în temeiul unui mandat european de arestare, prin contact direct între autoritatea emitentă și cea de executare.

 

În 17 decembrie 2020, Nela Ignatenko a fost condamnată la 5 ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa.

 

Nela Ignatenko, fost consilier guvernamental în perioada în care premier era Călin Popescu Tăriceanu, a fugit din țară, astfel încât nu a putut fi pus în aplicare mandatul de arestare pe numele ei.

 

Nela Ignatenko (fostă Păvăloiu) este soția "contelui Albert Alexei von Kloss-Ignatenko, savant-cosmist şi om de ştiinţă iluminist”, un ucrainean care promovează o așa-numită cultură "cosmoumanistă”, care în pandemie vindea "suplimente anti-Covid”, potrivit Europa Liberă.

 

8. Sebastian Ghiță

 

Ministerul Justiției a formulat cerere de extrădare în vederea punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă emise de către Înalta Curte de Casație și Justiție și, respectiv, Curtea de Apel Ploiești. Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea inculpatului, iar Curtea de Apel Ploiești a comunicat faptul că nu mai subzistă motivele prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea. Prin urmare, la solicitarea instanțelor de judecată, Ministerul Justiției a retras cererea de extrădare. În prezent, Ministerul Justiției nu are cunoștință să fi fost emis cu privire la acesta vreun mandat de arestare preventivă/mandat de executare a pedepsei închisorii.


9. Paul de România

Ministerul Justiției spune că nu deține informații cu privire la situația acestuia.

10. Dragoș Săvulescu

Fostul acţionar de la Dinamo Dragoş Săvulescu a fost condamnat în februarie 2019 la cinci ani şi şase luni de închisoare în dosarul retrocedării plajelor din Mamaia, în care au primit condamnări și fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu şi fostul acţionar al clubului Dinamo Cristian Borcea.

 

Omul de afaceri a fugit din țară înainte ca instanţa să îl condamne definitiv şi s-a stabilit în Italia, unde Curtea de Apel din Napoli a respins cererea României de extrădare. Mai mult, judecătorii italieni i-au transformat cei cinci ani şi jumătate de închisoare cu executare în doi ani şi cinci luni, dar cu suspendare pe teritoriul Italiei.
 

El a fost reținut duminică noapte de autoritățile din Grecia, pe insula Mykonos. Săvulescu a fost pus în libertate, dar a fost plasat sub control judiciar printr-o decizie de miercuri a magistraților greci, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.

Potrivit surselor citate, el nu poate părăsi Grecia până nu va fi judecată cererea de predare, adică punerea în executare a mandatului european, cel mai probabil în luna septembrie.

Ministerul Justiţiei a transmis că instanţa din Grecia este competentă să decidă asupra modalităţii de executare a mandatului european de arestare emis pe numele lui Dragoș Săvulescu şi predării acestuia.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Îndemnul lui David Popovici după ce a fost la urne
24/11/2024 15:45

Campionul la inot, David Popovici, a votat, duminică, la alegerile prezidentiale, iar apoi a transmis, apoi, un mesaj romanilor, pe o retea de socializare. David a publicat o fotografie cu stampila de pe cart ...

Zelenski tună și fulgeră împotriva lui Putin: Ucraina nu este un poligon de testare pentru arme
24/11/2024 15:31

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică, pe canalul Telegram, că Ucraina trebuie să işi consolideze apărarea aeriană pentru a proteja populaţia, după ce unităţile sale de apăr ...

Cutremur în România, în ziua alegerilor prezidențiale
24/11/2024 08:42

Un cutremur de 4 grade s-a produs, duminică dimineata, chiar in ziua alegerilor prezidentiale. Seismul a avut loc in zona seismică Vrancea-Buzău, la ora 7.16 minute. In ziua de 24 Noiembrie 2024, la ora 07 ...

De ce ar fi lansat Putin o rachetă goală la Dnipro. „Oreșnik” nu a provocat explozii sau distrugeri la sol
24/11/2024 00:08

Racheta rusească Oresnik, care a atacat Dnipro, a fost lansată probabil fără focos. Scopul liderului de la Kremlin ar fi intimidarea Ucrainei si Occidentului. Potrivit sursei citate, opinia este exprimată ...

Criza economică îi aduce înapoi în Donbas: Peste 100.000 de ucraineni aleg teritoriul sub ocupație rusă
24/11/2024 00:06

Ucrainenii care au fugit de invazia Rusiei in 2022 se intorc la casele lor din Donbas sub ocupatia rusă, deoarece nu pot tine pasul cu costul vietii pe teritoriul controlat de Ucraina. 130.000 de ucraineni s- ...

Noua metodă prin care Vladimir Putin vrea să îngroașe rândurile armatei ruse pe frontul din Ucraina. A semnat decretul
24/11/2024 00:02

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sambătă o lege prin care soldaţii care semnează un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate, reiese de pe ...

CFR: Trenurile circulă cu dificultate pe raza Sucursalelor Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente, a copacilor căzuţi şi a temperaturilor scăzute / Trei trenuri staţionează în gări
23/11/2024 14:45

 CFR SA anunţă că sambătă dimineaţă se circulă cu dificultate pe raza Sucursalelor regionale Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente, a copacilor căzuţi pe şine sau pe firul de contact ...

GAFĂ DE PROPORȚII a echipei de campanie a lui Geoană: Au transmis presei un mesaj de susținere care era pentru un suporter Farul Constanța
23/11/2024 11:52

Gafă de proportii a echipei de campanie a candidatului independent la prezidentiale Mircea Geoană: vineri seara a transmis un mesaj de sustinere pentru acesta din partea galeriei echipei de fotbal Farul Const ...

Cum se folosesc fermele de troli și boți pentru influențarea alegerilor din România
23/11/2024 11:22

Fermele de troli si boti au devenit arme digitale puternice in campaniile electorale din Romania. Aceste retele creează un flux constant de dezinformare si manipulare pe retelele sociale, influentand perceptia ...

Meteorologii ANM au emis mai multe coduri de vreme severă în jumătate de țară
23/11/2024 11:09

  Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de vreme severă, valabilă in 23 de judeţe, pe parcursul zilei de sambătă. UPDATE 23 noiembrie, ora 10.15:& ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei