Peste o sută de trenuri, BLOCATE din cauza nămeţilor VIDEO
Dimensiune font:
O sută treizeci de trenuri au fost anulate in Romania din cauza ninsorilor. Situaţie aproape disperată a fost la Buzău, unde peste 100 de pasageri au rămas blocaţi ore întregi în acceleratul Bucureşti - Galaţi. Autorităţile le-au dat hrană şi ceai cald.
Îngheţaţi şi flămânzi, zeci de oameni au aşteptat în gara din Buzău trenurile întârziate. Trenurile care au ajuns până la Buzău au fost oprite în gară, iar oamenii au primit sandvişuri şi apă din partea autorităţilor.
Trenul Bucureşti – Galaţi a ajuns în Gara Buzău cu 2 ore intirziere. A plecat spre Făurei, însă a fost oprit aproape 6 ore în gara Buzau Sud. Apoi a fost întors în gara principală. Cei 130 de calatori cu greu şi-au stăpânit nervii.
Alţi 80 de călători au fost evacuaţi din trenul care făcea legătura Bucureşti- Târgovişte. În localitatea Nucet, locomotiva s-a stricat din cauza zăpezii, iar trenul a rămas blocat pe şine.
În total 130 de trenuri au fost anulate, în timp ce alte curse au avut întârzieri de sute de minute. Situaţia traficului feroviar nu se va îmbunătăţi nici în zilele următoare, având în vedere că meteorologii au anunţat întoarcerea ninsorilor şi a viscolului.
rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau