Peste o tonă de motorină, furată cu autobuzul. Ce au descoperit polițiștii
Dimensiune font:
Motorină fără documente legale, confiscată la Băneasa Poliţiştii de frontieră au depistat un cetăţean român care transporta, cu un autocar, peste o tonă de motorină.
În cursul zilei de ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Băneasa, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, au oprit pentru control, între localitățile Dunăreni și Aliman, județul Constanța, un autocar, condus de un cetăţean român, în vârstă de 32 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa.
În urma verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul pentru bagaje șase butoaie din tablă, cu o capacitate de 200 litri fiecare și în care se afla produs petrolier cu miros specific de motorină, pentru care persoana în cauză nu a putut prezenta documente legale.
Poliţiştii de frontieră au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, cantitatea de 1.200 de litri de produs petrolier, cu o valoare de aproximativ 6.000 lei, efectuând cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau