Politia: Modul de operare utilizat in jaful bancomatelor din Otopeni, dar si in alte cinci cazuri anterioare, este unul importat din statele UE
Dimensiune font:
De la inceputul anului pana in prezent, in Romania au avut loc sase spargeri de bancomate. Cel mai recent s-a produs marti dimineata, 8 septembrie 2020, in Otopeni. Politia a prins suspectii din cele cinci cazuri anterioare. Anchetatorii spun ca in toate situatiile au fost folosite metode importate din statele UE.
Inspectoratul General al Politiei Romane Transmite ca au fost identificate persoanele banuite de comiterea celor cinci cazuri de furturi din bancomate prin explozie, inregistrate anul acesta, pana la cel din Otopeni. In trei dintre aceste cazuri, cei in cauza au fost arestati preventiv.
Sase cazuri de la inceputul anului
Astfel, politistii au depistat in flagrant delict, la data de 20 martie, in localitatea Ozun, judetul Covasna, doi barbati, cu varste de 25, respectiv 38 de ani, in timp ce ar fi sustras bani dintr-un bancomat prin producerea unei deflagratii.
Ulterior, in municipiul Brasov, intr-o benzinarie, a fost depistat un alt barbat, care le-ar fi facilitat transportul.
Cei trei barbati sunt banuiti si de distrugerea bancomatelor si furtul de bani comise in Sinaia, in anul 2020.
De asemenea, la inceputul anului, doi barbati ar fi distrus, prin utilizarea unei substante explozive, un bancomat din incinta unei societati comerciale, din localitatea Lumina, judetul Constanta si ar fi sustras cutii in care erau depozitate sume de bani.
Fata de persoanele in cauza a fost dispusa masura retinerii. Ulterior, acestea au fost prezentate instantei de judecata, care a dispus arestarea preventiva.
In alte doua cazuri de acest fel, comise in Timis si Arad, au fost identificate persoanele banuite, cercetarile fiind continuate in vederea probarii activitatii infractionale.
Doua bancomate aruncate in aer la Otopeni
Totodata, politistii din Ilfov efectueaza verificari si investigatii pentru depistarea autorilor unor distrugeri ce au avut loc la doua bancomate ce apartin unei banci din Otopeni, la data de 8 septembrie 2020. In cauza, au rezultat numai pagube materiale si nu au fost victime.
Modul de operare, importat din UE
Acest mod de operare este unul importat din alte state ale Uniunii Europene, unde au fost comise fapte de acest gen, in ultimii ani.
Din datele existente, a reiesit faptul ca, in comiterea unor astfel de infractiuni in statele europene sunt implicati si cetateni romani, intrucat autoritatile din aceste state au probat activitatea infractionala a unor grupuri de romani (ex. - Austria si Spania).
In cazurile inregistrate in Romania, politistii desfasoara cercetari, in cadrul unor dosare penale, sub supravegherea procurorilor de caz si cu sprijinul specialistilor din cadrul Directiei de Investigatii Criminale a Politiei Romane.
De asemenea, in instrumentarea cazurilor, se coopereaza, la nivel european, cu Europol si au avut loc mai multe intalniri de lucru cu autoritatile din Spania, Italia, Franta, Germania si Austria, in cadrul carora s-a realizat un schimb de bune practici.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau