Prahova: Şase persoane cercetate pentru evaziune fiscală de peste 62 de milioane de lei
Dimensiune font:
Ofiţerii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Ploieşti, sub coordonarea procurorilor DIICOT Ploieşti, au instrumentat două dosare de evaziune fiscală, prejudiciul depăşind suma de 62 de milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova remis, miercuri, presei, ofiţerii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Ploieşti au instrumentat două dosare de evaziune fiscală, în unul dintre dosare prejudiciul fiind de peste 60 de milioane de lei, iar în celălalt de peste 2,5 milioane de lei.
Trei bărbaţi sunt acuzaţi de faptul că au constituit un grup infracţional organizat, aceştia folosindu-se de mai multe societăţi comerciale, prin intermediul cărora au tranzacţionat în mod ilicit produse petroliere, tranzacţiile nefiind evidenţiate în documentele contabile ale societăţilor comerciale controlate de inculpaţi.
Bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu peste 60 de milioane de lei.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, doi dintre cei trei au fost arestaţi preventiv ş au fost trimişi în judecată sub acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.
Pe numele celui de-al treilea, frate al unuia dintre cei doi arestaţi, a fost emis mandat de arestare în lipsă, el fiind dat în urmărire.
De asemenea, alţi doi bărbaţi şi o femeie sunt acuzaţi că au prejudiciat bugetul consolidat al statului cu peste 2,5 milioane de lei.
Cele trei persoane sunt acuzate că au preluat administrarea a două societăţi comerciale prin intermediul cărora au săvârşit infracţiuni de evaziune fiscală, desfăşurând activităţi comerciale pe care nu le evidenţiau în contabilitatea societăţilor.
Bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu peste 2,5 milioane de lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA.
Cei trei au fost, de asemenea, trimişi în judecată. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau