Președintele Poloniei face acuzații extreme la adresa Comisiei Europene: Forțează schimbarea guvernului Poloniei
Dimensiune font:
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a criticat Comisia Europeană, într-o declaraţie făcută duminică, pentru blocarea fondurilor UE în ceea ce el a spus că a fost „o încercare de a forţa Polonia să-şi schimbe” guvernul, adăugând că este deschis negocierilor legate de schimbări în sistemul de justiţie, informează Reuters.
Precedentul guvern al Poloniei, condus de partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), a fost implicat într-o dispută cu Uniunea Europeană privind reformele Varşoviei în justiţie şi statul de drept, ceea ce a dus la îngheţarea a miliarde de fonduri europene pentru Polonia.
Noul guvern pro-UE s-a angajat să recâştige accesul la bani prin restabilirea statului de drept, dar se confruntă cu rezistenţa susţinătorilor şi aliaţilor fostului partid de guvernământ, inclusiv a lui Duda şi a unor judecători de rang înalt. „Nu am niciun dubiu în legătură cu rostul blocării banilor din Planul Naţional Redresare şi Rezilienţă de către Comisia Europeană. A fost o acţiune pur politică împotriva autorităţilor poloneze anterioare”, a declarat Duda în timpul unei conferinţe de presă la Vilnius.
„O încercare de a forţa Polonia să-şi schimbe autorităţile, şi aşa am perceput-o, aşa o percep, iar evenimentele actuale nu fac decât să o confirme”, a adăugat el. Comisia Europeană nu a fost disponibilă imediat pentru a comenta, precizează Reuters.
Duda a adăugat că este deschis negocierilor şi propunerilor pentru diferite schimbări în sistemul de justiţie polonez, dar că el nu va permite nicio verificare a judecătorilor care au fost numiţi în timpul mandatului său. Alegerile din 15 octombrie au pus capăt guvernării de opt ani a PiS şi un nou guvern condus de fostul preşedinte al Consiliului European Donald Tusk a promis că va recâştiga accesul la fondurile UE.
În decembrie, Comisia Europeană a declarat că va transfera 5 miliarde de euro către Varşovia din cele 60 de miliarde de euro care îi revin Poloniei în cadrul programului UE de stimulare a recuperării economice după pandemia de COVID-19.
Sâmbătă, ministrul polonez al fondurilor şi politicii regionale, Katarzyna Pelczynska-Nalecz, a declarat pentru televiziunea privată TVN24 că Polonia a îndeplinit condiţiile pentru a depune documentele esenţiale pentru accesul la fondurile structurale ale UE.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau