Precizări la „facultatea obligatorie” pentru dascăli
Dimensiune font:
Educatorii şi învăţătorii nu sunt obligaţi să parcurgă programele de licenţă. Cel puţin asta susţine vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei. „Nimeni n-o să-i oblige, dacă nu doresc, să parcurgă programele de licenţă. Legea creează dreptul de a parcurge programe de licenţă, dar dacă nu doresc, pot să rămână pe aceste funcţii până când, pe cale naturală, prin pensionare, ies din sistem, urmând să fie angajaţi în continuare profesori pentru învăţământul primar, respectiv, profesori pentru învăţământul preşcolar, adică absolvenţi cu studii de licenţă”, a declarat Andronescu. Aceasta a dorit totodată să nege faptul că Ordonanţa 92/2012 ar veni în sprijinul aşa-numitelor „universităţi fabrici de diplome”, susţinând că PDL „trebuie să înceteze odată cu minciuna”. (B. Talancă)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau