Premierul britanic Boris Johnson, a doua noapte la terapie intensivă! Ministrul Sănătății dă ultimele informații: 'Este în toane bune'
Dimensiune font:
Premierul Boris Johnson a petrecut a doua noapte la terapie intensivă, iar starea sa este stabilă, scrie Reuters. Potrivit ministrului Sănătății, Edward Argar, Johnson e bine dispus, scrie Mediafax.
Johnson, care a fost testat pozitiv în urmă cu aproape două săptămâni, a fost dus duminică seara la spitalul „St Thomas”, deoarece avea febră mare și tuse, însă starea sa s-a deteriorat luni și a ajuns la terapie intensivă.
Liderul britanic în vârstă de 55 de ani a primit oxigen, dar nu a fost pus pe un ventilator.
Secretarul Dominic Raab a spus că Boris Johnson se va întoarce în curând la cârmă.
„Se simte confortabil, este stabil, este în toane bune", a spus miercuri ministrul Sănătății, Edward Argar, Edward Argar.
Numărul total de decese cauzate, în spitale, în urma COVID-19, a depășit 6.000 în Marea Britanie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau