Preoţi DAŢI ÎN JUDECATĂ pentru "EXORCIZARE RATATĂ"
Dimensiune font:
Cinci feţe bisericeşti, în frunte cu arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înalt Prea Sfinţia sa Calinic, au fost chemate în judecată de un avocat, pe motiv că nu au scos duhurile rele din el. Avocatul reclamă că îi tot apar şi dispar bube, că a rămas cu "unde în urechi", iar la geam îi cântă cucuvele şi ciori, motiv pentru care nu se poate odihni. Cum preoţii nu au reuşit să-i rezolve problema, îi acuză în instanţă de complicitate la vătămare corporală gravă.
Preoţii au solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie strămutarea procesului de la Curtea de Apel Piteşti, acolo unde profesează, de regulă, avocatul care i-a dat în judecată.
"Spune că vede diferite animale, ciori, eu ştiu, şi alte astfel de lucruri, simte unele unde în urechi, simte diferite mirosuri urâte, are diferite viziuni care sunt aberante... Trei dintre preoţii care sunt în faţa magistraţilor au mers la el acasă, au făcut slujbe de purificare", a spus Alin Anton, avocatul preoţilor.
Cum nu a obţinut rezultatele scontate, avocatul din Argeş i-a dat pe preoţi, dar şi pe şefii acestora, în judecată. Apărătorii feţelor bisericeşti spun că nu găsesc nicio logică în acuzaţiile aduse.
"Îmi este foarte greu să vă explic care este sensul acestor acuzaţii, pentru că, până la acest moment, nu am găsit o explicaţie logică la acuzaţiile care sunt aduse. Domnul avocat manifestă unele probleme medicale, care nu au nicio legătură cu Înalt Prea Sfinţia Sa şi cu ceilalţi preoţi", adaugă avocatul preoţilor.
Mai mult, avocatul îi sună, zilnic, pe preoţi, dar le trimite şi zeci de SMS-uri.
"Credeţi-mă, nu îmi face plăcere ca şi azi, într-un an odată, să vă trimit mesaj, dar situaţia este dramatică. Îl rog pe părintele Calinic să găsească rapid o modalitate să ne scape de nenorociţii ăştia, iar preotul Gherasim să desfacă urgent tot. Azi-noapte am avut cucuvele pe balcon, abur rece pe la nas, muşte, ciori la geam, unde în urechi, dureri de cap, înţepături în piept, nopţi la rând nedormite", se menţionează într-unul dintre SMS-urile trimise de avocat preoţilor.
Avocatul reclamant nu s-a prezentat, însă, la procesul de miercuri de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
realitatea.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau