Propunere legislativă a PC privind şcolarizarea la domiciliu a copiilor români din diaspora, în dezbatere publică
Dimensiune font:
O propunere legislativă privind şcolarizarea la domiciliu a copiilor cetăţenilor români din diaspora va intra în dezbatere publică de săptămâna viitoare, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă deputatul Colegiului 4 Diaspora din partea Partidului Conservator (PC), Ovidiu Raeţchi.
'În calitate de parlamentar al zonei Orientul Mijlociu -Africa am primit în ultima vreme extrem de multe solicitări pentru că avem acolo probleme reale: sunt revoluţii, războaie sociale şi românii nu au altă soluţie pentru a-şi educa copiii în limba română', a afirmat Ovidiu Raeţchi.
Potrivit deputatului PC, proiectul prevede ca la sfârşit de an copiii români din diaspora să poată susţine examene în limba română, cu ajutorul ambasadelor.
'Pentru România se impun patru paliere de construcţie legislativă: stabilirea unui sistem de calificare şi verificare a tutorilor acreditaţi să predea cursuri la domiciliu, înfiinţarea la Ministrul Educaţiei a unui centru de acreditare a tutorilor, stabilirea unui program de testare on-line a elevilor din diaspora care să confirme evoluţia notată de tutori, implicarea ambasadelor în organizarea examenelor on-line', susţine deputatul Raeţchi. El invită comunităţile româneşti din diaspora şi românii din ţară să se pronunţe asupra principiilor enunţate şi să formuleze eventuale îmbunătăţiri.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau