Protest al avocaților după condamnarea unui coleg de-al lor în dosarul Băneasa
Dimensiune font:
Avocații, revoltați după ce un coleg de-al lor a fost condamnat la închisoare în dosarul Ferma Băneasa
Revoltă în rândul avocaților după ce un coleg de-al lor a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa. E vorba de Robert Roșu de la o mare casă de avocatură. Uniunea barourilor atrage atenția că sentința induce teamă în rândul avocaților care doar își fac meseria. O reacție fermă a venit din partea noului șef CSM, judecătorul Bogdan Mateescu. Reaminteşte că sunt inacceptabile atacurile la adresa hotărârilor judecătorești.
Uniunea barourilor consideră represiunea penală a unui avocat care și-a făcut meseria drept inacceptabilă. Avocații spun că sentința de condamnare a colegului lor este cu atât mai greu de înțeles în condițiile în care Robert Roșu a fost achitat în primă instanță.
Avocații amenință că sunt posibile şi alte acţiuni de protest, în funcţie de motivarea instanţei.
Noul șef al CSM, judecătorul Bogdan Mateescu, a transmis o replică fermă: "Consider inacceptabile orice atacuri publice sau particulare față de dispozițiile definitive ale instanțelor judecătorești".
Avocatul Robert Roșu a fost condamnat în dosarul Ferma Băneasa la 5 ani de închisoare pentru 4 infracţiuni: grup infracțional organizat, trafic de influenţă, complicitate la spălare de bani şi abuz în serviciu. El s-ar fi implicat activ în schema frauduloasă prin care Remus Truică şi Paul al României au pus mâna pe terenurile fostei ferme regale de la Băneasa și pe pădurea Fundu Sacului din Snagov.
În acest dosar, Remus Truica, fostul şef de cabinet al premierului Adrian Nastase a primit 7 ani de detenţie, iar Paul al României - 3 ani şi 4 luni. Aşa zisul prinţ Paul a fugit însă din ţară şi a fost dat în urmărire generală de poliţie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau